Parohia Fitionești din Protoieria Panciu a organizat marți, 24 februarie 2026, un atelier de confecționat mărțișoare, la care au participat copiii din grupul catehetic parohial. Activitatea a avut ca scop dezvoltarea îndemânării copiilor și cultivarea respectului față de tradițiile noastre creștinești. Cei mici au realizat cu atenție și dăruire mărțișoare, pe care le-au oferit mamelor, bunicilor și tuturor femeilor dragi din viața lor.
În contextul „Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar”, copiilor li s-a vorbit despre rolul și importanța femeii creștine în viața Bisericii și a familiei. Astfel, aceștia au înțeles că gestul oferirii mărțișorului nu este doar o tradiție frumoasă, ci și o expresie a dragostei și recunoștinței. La final, copiii au luat parte la o agapă frățească, petrecând câteva momente de comuniune și bucurie, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. (Preot protoiereu Cristinel Popa-Protoieria Panciu, jud. Vrancea)



