Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a anunțat că femeia în vârstă de 70 de ani, din Homocea, avea arsuri de gradele II și III, pe aproximativ 90% din suprafața corporală, în urma incendiului izbucnit astăzi la gospodăria sa. Ea a fost preluată în stare de inconștiență de cadrele medicale și transportată, inițial, la Spitalul Municipal Adjud. De la Adjud, pacienta a fost preluată de către un echipaj medical C2 al SAJ, cu medic, și transportată la Unitate Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Focșani. ”Având în vedere complexitatea și severitatea leziunilor, care pun în pericol viața acesteia, medicii au luat decizia transferului către Spitalul de Urgență Sf. Spiridon din Iași, cu un elicopter SMURD.”, a anunțat SAJ Vrancea. În incendiul de la Homocea a fost rănit și un bărbat în vârstă de 56 de ani. Acesta a suferit arsuri la nivelul membrelor și feței și a fost transportat la spital.
Femeia cu arsuri grave de la Homocea, transferată cu elicopterul la un spital din Iași
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
