AcasăStiri InterneFOTO Rugăciune de pocăință în prima săptămână a Postului...

FOTO Rugăciune de pocăință în prima săptămână a Postului Mare, la Buzău și Focșani

În primele patru zile ale Postului Sfintelor Paști, 23–26 februarie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a citit Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a fost prezent luni, 23 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, iar marți, 24 februarie, la Catedrala Unirii din municipiul Focșani, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, unde a citit primele două părți ale Canonului Mare. Miercuri, 25 februarie, Înaltpreasfinția Sa a citit a treia parte a Canonului de pocăință în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău, după care joi, 26 februarie, a slujit în biserica Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău, unde a citit ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul fiecărei slujbe, Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat credincioșilor rânduiala și profunzimea Canonului Mare, arătând că acesta reprezintă o veritabilă școală a pocăinței, prin care suntem chemați la priveghere, cercetare de sine și asumarea unui proces lăuntric de întoarcere la Dumnezeu. Arhipăstorul locului a subliniat că pocăința înseamnă revenirea din „pământul străin” al păcatului în casa Părintelui ceresc, asemenea fiului risipitor, și presupune conștientizarea propriei stări de cădere, mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei și hotărârea fermă de îndreptare, concretizată în dorința de a începe o viață nouă în Hristos. Totodată, Chiriarhul a evidențiat forța acestei meditații biblice, în care sunt așezate înaintea noastră atât chipurile celor ce au căzut și nu s-au pocăit, cât și exemplele celor care, prin lacrimi și întoarcere sinceră, au dobândit iertarea și împăcarea cu Dumnezeu. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. (sursa: Arh. Buzăului și Vrancei)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu