Judecătoria Focșani a anunțat că a răspuns cu celeritate solicitării luării de măsuri preventive în dosarul de ucidere și schingiure a animalelor de la adăpostul privat pentru câini din comuna Suraia: firma care gestionează padocul nu mai are voie să încheie contracte noi în următoarele 60 de zile. ”În data de 14 februarie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței a soluționat o propunere formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani într-o cauză penală care a suscitat interes în spațiul public. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 13.02.2026, ora 22:49, iar soluția a fost pronunțată la ora 00:05, în aceeași noapte, ceea ce evidențiază faptul că actul de justiție se înfăptuiește cu promptitudine, indiferent de oră, ori de câte ori situația impune o
intervenție judiciară imediată. Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 2257/231/2026 judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Ministerului Public și a dispus față de inculpata persoană juridică S.C. VETMEDAN S.R.L., cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, interzicerea, pe o durată de 60 de zile, a încheierii unor contracte având ca obiect capturarea câinilor fără stăpân și a desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora au fost comise faptele.”, se arată într-un comunicat al Judecătoriei Focșani.
Firma care administrează padocul din Suraia, interdicție la încheierea de noi contracte pentru 60 de zile
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
