Activitatea de control în domeniul relaţiilor de muncă
Pornind de la obiectivele și atribuțiile specifice ale Inspecției Muncii pentru reducerea incidenței muncii nedeclarate, activitatea Serviciului Control Relaţii de Muncă și Muncă Nedeclarată a fost direcţionată de către conducerea inspectoratului către angajatorii ce prestează activitate în domenii susceptibile utilizării frecvente a muncii nedeclarate și/sau subdeclarate. Acţiunile de control au fost orientate şi spre angajatorii despre care, din scrisori, sesizări, audienţe, s-au primit semnale de încălcări ale legislaţiei referitoare la relaţiile de muncă.
Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au controlat, în perioada 01.01.2025–31.12.2025, 1121 angajatori. Numărul total al salariaţilor angajatorilor controlaţi este de 49941 din care 17520 femei și 3 tineri cu vârste de până la 18 ani. Pentru nerespectări ale legislaţiei referitoare la relaţiile de muncă au fost sancţionaţi contravenţional 237 de angajatori, fiind aplicat un număr de 338 sancţiuni, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 1484000 lei. (131 amenzi și 207 avertismente). În cadrul acțiunilor de control desfășurate au fost identificate 62 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care s-au dispus măsuri de intrare în legalitate iar angajatorii au fost sancționați contravențional. Reamintim faptul că persoana care acceptă prestarea muncii fără încheierea unui contract individual de muncă riscă o amendă cuprinsă între 500 și 1000 de lei.
Pe parcursul anului 2025 au fost desfășurate un număr de 15 de campanii naționale de control, îndrumare, conștientizare și informare. Campaniile naționale au vizat majoritatea domeniilor de activitate economică din județul Vrancea, dintre care menționăm: construcții, gardă și protecție, comerț, brutărie și panificație, jocuri de noroc, depozitare și comercializare carburanți auto, transporturi, colectarea deșeurilor, activitatea zilierilor, activitatea lucrătorilor străini.
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea petitiile sunt înregistrate si solutionate în termenul prevăzut de O.G. 27/ 2002 privind activitatea de soluționare a petițiilor care este de 30 zile, cu posibilitatea de prelungire cu cel mult încă 15 zile, în situația în care aspectele sesizate prin petitie necesită o cercetare mai amănunțită. În anul 2025, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea s-au înregistrat un număr de 594 sesizări, plângeri şi petiţii de la cetăţeni sau instituţii publice. Cele 594 petitii au fost repartizate spre solutionare compartimentelor de specialitate astfel:
- 62 petitii Compartimentului Securitate si Sănătate în Muncă;
- 465 de petitii Compartimentului Control Relatii de Muncă și Muncă Nedeclarată;
- 67 petitii Compartimentului Contracte Colective de Muncă și Monitorizare Relații de Muncă.
Principalele probleme sesizate au vizat următoarele:
- neplata drepturilor salariale la termenele stabilite;
- prestarea muncii fără forme legale de angajare;
- neacordarea drepturilor salariale pentru timpul efectiv lucrat, neplata orelor suplimentare, a orelor lucrate pe timpul nopţii;
- neacordarea concediului de odihnă precum şi neachitarea drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat;
- neeliberarea adeverinţei de angajat/salariu;
- neeliberarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă;
- concedieri abuzive;
- necomunicare accidente de muncă;
- schimbarea locului de muncă;
- nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.
Aceste petitii au fost solutionate în termenul legal de 30 de zile, în urma unor procese verbale de control întocmite de către Compartimentul Control Relatii de Muncă. În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Inspectoratul colaborează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu alte institutii de specialitate ale statului, cu organizaţii neguvernamentale, cu parteneri sociali, cu mass-media şi cu cetăţenii putând furniza la cererea acestora, date şi informaţii, în limitele sale de competenţă potrivit prevederilor legale.
Potrivit prevederilor art. 2 alin (b) din Legea nr. 544/2001 privind liberal acces la informatiile de interes public, cu modificarile ulterioare, “prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei”. În anul 2025 au fost înregistrate un număr de 19 solicitări, informaţii de interes public care privesc activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă.
În perioada 01.01.2025 – 31.12.2025 au fost înregistrate 88 de contracte colective de munca, din care:
- 79 contracte colective de munca pentru unități cu capital privat;
– 7 contracte colective de munca pentru societăți comerciale, companii și societăți nationale, regii autonome cu capital de stat, unități bugetare;
– 2 contracte colective de muncă pentru alte categorii de unități;
și 6 acte adiționale, din care:
– 3 acte aditionale pentru societăți comerciale, companii și societăți naționale, regii autonome cu capital de stat, unități bugetare, din care, 1 act adițional de prelungire și două acte aditionale de modificare;
– 3 acte aditionale pentru pentru unități cu capital privat, din care 3 acte aditionale de prelungire.
De la începutul anului 2025, în evidenta inspectoratului au încetat 91 de contracte colective de munca, din care : 6 contracte pentru unități bugetare, 83 contracte pentru unități cu capital privat, 2 contracte colective de muncă pentru alte categorii de unități. În evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, la data de 31.12.2025, sunt 221 contracte colective de muncă active, după cum urmează:
– 18 contracte colective de munca active înregistrate pentru societăți comerciale, companii si societăți naționale, regii autonome cu capital de stat, unități bugetare;
– 195 contracte colective de munca pentru unități cu capital privat;
– 8 contracte colective de munca pentru alte categorii de unități.
din care:
- cu sindicate reprezentative: 19, din care 12 pentru sectorul public, 7 pentru sectorul privat;
- cu reprezentanti ai salariatilor: 202, din care 188 pentru sectorul privat, 6 pentru sectorul public, 8 alte categorii de unități.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea, prin personalul cu atribuții în domeniul contractelor colective de munca, oferă consultanță și asistență tuturor angajatorilor, sindicatelor si reprezentantilor salariatilor care solicita sprijin pentru încheierea/înregistrarea contractelor colective de muncă/actelor aditionale.
Au fost postate pe site-ul inspectoratului informatii utile angajatorilor privind etapele negocierii colective, documentele necesare înregistrării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, modificata si completată), actele necesare obtinerii reprezentativității sindicatelor, în conformitate cu art. 56 alin. (6) coroborate cu cele ale art. 55 paragraful D din Legea 367/2022 privind dialogul social, modelul cererii de înregistrare a contractului colectiv de muncă. (ITM Vrancea)
