Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie, de credincioșii ortodocși, catolici și luterani. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere. În acest moment se făcea și curățirea mamei. Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor. În Răsărit, această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă și la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățire a lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică și, în numele familiei, aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar. Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă și pe prunc, apoi punând epitrahilul și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare și tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama și pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. În ce privește pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvinteze și să-l sfințească, rânduindu-i după această pregătire luminarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfânta Evanghelie că a fost purtat în brațe de către dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim în aceste clipe, se săvârșește întreaga procesiune a intrării în biserică, până la așezarea pruncului în fața ușilor împărătești.
În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs. Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii. (sursa: crestinortodox.ro)
