În cursul lunii decembrie 2025, personalul Gărzii Forestiere Focșani a desfășurat atât activități de control privind respectarea regimului silvic, cât și acțiuni de implementare și monitorizare. Direcția de Control a Regimului Silvic și Cinegetic a realizat o serie de controale în scopul prevenirii și combaterii activităților ilegale de tăiere de arbori fără drept, expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 68 acțiuni de control întreprinse s-au obținut următoarele rezultate:
– 28 sancțiuni contravenționale cu o valoare a amenzilor de 88.000 lei;
– au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 88,25, mc, contravaloarea materialului lemnos confiscat valoric fiind de 17.608 lei;
– au fost verificate, în vederea soluționării un număr de 11 petiții.
În aplicația SUMAL 2.0, au fost efectuate 151 interogări constând în verificări de stocuri/operațiuni pentru materialele lemnoase, verificări procedurale (fotografii, traseu parcurs, destinatari, localizare, proveniență) precum și corecții de erori/stocuri. Menționăm că o parte dintre controalele privind respectarea regimului silvic au fost efectuate în colaborare cu organele de poliție competente.
În ceea ce privește domeniul cinegetic, au fost efectuate 21 controale, din care:
– 3 controale tematice;
– 1 control privind modul de respectare al prevederilor legale ce decurg din autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii;
– 1 control la acțiunile de populare cu specii de faună de interes cinegetic;
– 16 controale privind evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat.
Tot în luna decembrie au fost întocmite 2 procese verbale de constatare, privind pagubele cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic (mistreț, șacal) cuprinse în Anexa 1 din Legea nr.407/2006. Au fost încheiate 9 acte adiționale pentru cesionarea contractelor de gestiune și 1 contract de atribuire a gestionării faunei cinegetice.
Prin Măsura PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna decembrie 2025, s-a efectuat verificarea lucrărilor de controlul anual al regenerărilor pentru 10 beneficiari în suprafață totală de 165,0 ha.
Conform prevederilor OM 766/2018 au fost emise 22 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și o decizie de aprobare a depășirii posibilității decenale. A fost emisă o decizie de ocupare temporară a fondului forestier național și o decizie de scoatere definitivă din fondul forestier național.
S-a participat la un număr de 22 de ședințe în Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agențiilor de Protecția Mediului. Consilierii Gărzii Forestiere Focșani s-au deplasat în vederea verificării la 12 recepții a lucrărilor de amenajare – faza de teren și la o convocare pentru preavizarea soluțiilor tehnice – Conferința a II a de amenajare. De asemenea, au fost verificate 65 acte de punere în valoare de produse accidentale ca urmare a afectării arboretelor de factori biotici și abiotici. (sursa: Garda Financiară Focșani)
