În perioada 12–15 ianuarie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor. Controalele au vizat peste 1.100 de operatori economici, din sectoare cu impact direct asupra sănătății și siguranței populației. Acțiunile s-au desfășurat sub coordonarea domnului Lucian Teodor Rus, noul director general al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață, și fac parte dintr-un program continuu de monitorizare, destinat menținerii și consolidării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Ca urmare a neconformităților constatate, au fost aplicate următoarele măsuri:
• 576 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,55 milioane de lei
• 427 de avertismente
• Oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 160.000 de lei
• Oprirea temporară de la comercializare a unor produse, în valoare de peste 72.000 de lei
• Confiscarea a 2 kg de bijuterii
• Oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 17 operatori economici
Principalele neconformități identificate:
• produse cu data limită de consum depășită;
• prezența insectelor în blocul alimentar;
• preparate culinare cu starea termică modificată;
• nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare, produsele fiind depozitate direct pe paviment;
• produse fără elemente de identificare și caracterizare;
• utilizarea de echipamente/ustensile uzate, cu rugină, gheață sau impurități;
• lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare;
• agregate frigorifice cu elemente de etanșare depreciate. (sursa: ANPC)






