AcasăActualitateComisarul șef Valentin Găină, plasat sub control judiciar

Comisarul șef Valentin Găină, plasat sub control judiciar

Curtea de Apel Galați a acceptat, astăzi, contestația comisarului șef Valentin Găină, depusă față de decizia Tribunalului Galați de arestare preventivă pentru 30 de zile. Magistrații Curții de Apel au decis ca ofițerul de poliție să fie plasat sub control judiciar. ”În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 litera a) din Codul de procedură penală raportat la art. 204 din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Găină Valentin împotriva încheierii din data de 23.12.2025 pronunțate în camera de consiliu de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați în dosarul nr. 3178/121/2025. Desfiinţează încheierea atacată și, în rejudecare, în temeiul art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Galaţi de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Găină Valentin. Dispune punerea în libertate a inculpatului Găină Valentin, dacă nu este arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 46/U/23.12.2025 emis de Tribunalul Galați pe numele acestuia. În temeiul art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 202 alin. 4 litera b) din Codul de procedură penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Găină Valentin pe o durată de 60 de zile, cu începere de la data de 29.12.2025 şi până la data de 26.02.2026 inclusiv.”, se arată în decizia Curții de Apel Galați.

De asemenea, magistrații i-au stabilit inculpatului o serie de condiții și restricții, precum și faptul că nu-și poate exercita atribuțiile de serviciu. Valentin Găină este, de ani buni, șeful Secției 8 Poliția Rurală Tulnici. Decizia completă a judecătorilor gălățeni o găsiți AICI. Reamintim că, în dimineața zilei de 22 decembrie, Valentin Găină a fost oprit în trafic de procurorii anticorupție și dus la sediul Poliției Tulnici pentru percheziții. În același timp, s-au efectuat percheziții la domiciliul ofițerului, din Focșani. Potrivit unor surse judiciare, comisarul șef este cercetat într-un dosar de dare și luare de mită, instrumentat de procurorii DGA și DNA. Oamenii legii i-au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, apoi Tribunalul Galați a aprobat cererea procurorilor anticorupție de continuare a cercetărilor în stare de arest preventiv, pentru 30 de zile. Imediat, ofițerul inculpat a depus contestație.

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu