Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, alături de cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Vrancea, împreună cu inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă, continuă activitățile informativ-preventive care vizează prevenirea incidentelor generate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice. Astfel, marți, 23 decembrie a.c., în cadrul campaniei „Siguranța nu este un artificiu!”, polițiștii au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv în zona Pieței Moldovei din municipiul Focșani.
În cadrul acestor activități, polițiștii au prezentat cetățenilor și comercianților noile modificări legislative privind regimul articolelor pirotehnice, precum și prevederile legale referitoare la răspunderea contravențională și penală în ceea ce privește efectuarea de operațiuni cu astfel de produse. Scopul acestor demersuri este prevenirea producerii unor evenimente negative, precum rănirea persoanelor, incendii sau distrugeri de bunuri, care ar putea umbri magia sărbătorilor de iarnă.
În acest context, reamintim cetățenilor câteva reguli importante:
* este interzisă deținerea de articole pirotehnice fără drept;
* respectarea instrucțiunilor de utilizare înscrise pe ambalajul produselor pirotehnice;
* este interzisă utilizarea artificiilor, petardelor și pocnitorilor de către copii;
* vârsta minimă pentru utilizarea materialelor pirotehnice de tipul steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc și sateliți este de 16 ani;
* articolele pirotehnice trebuie păstrate în locuri sigure, la care copiii nu au acces.
Recomandăm identificarea unor alternative sigure și non-distructive, precum artificiile de lumină sau alte forme de divertisment fără zgomot, care să nu pună în pericol siguranța copiilor sau a celor din jur. Este important să ne bucurăm de sărbători într-un mod responsabil. (IPJ Vrancea)




