AcasăSocietateFOTO: Moș Crăciun polițist a ajuns la cinci copii care trăiesc în...

FOTO: Moș Crăciun polițist a ajuns la cinci copii care trăiesc în sărăcie lucie

În luna în care darurile se transformă în speranță, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară al I.P.J. Vrancea au răspuns unei povești care i-a mișcat profund: cinci copii care, deși duc o viață plină de lipsuri, merg zi de zi la școală cu zâmbetul pe buze.

Totul a început cu o simplă postare pe Facebook, care a atras atenția polițiștilor asupra acestor copii minunați și au decis să transforme mesajul virtual în fapte reale.

Cu două autospeciale încărcate cu haine, alimente, dulciuri și jucării, polițiștii au ajuns în casa modestă a familiei, unde micuții i-au întâmpinat cu emoție. Au împodobit împreună bradul, iar fiecare glob pus în ramuri a devenit un vis, o dorință, o speranță pentru o copilărie mai bună.

„E cel mai frumos Crăciun al meu”, a spus unul dintre copii, bucurându-se de vizita neașteptată a polițiștilor.

Cei cinci copii, cu vârste între 3 și 12 ani, nu au scris scrisori către Moș Crăciun. Dar Moșul a ajuns la ei sub forma unor oameni în uniformă, care le-au promis că îi vor sprijini și de acum înainte.

Uneori, magia Crăciunului nu stă în cadouri. Stă în oameni. Astăzi, polițiștii au fost acei oameni. (Sursa: IPJ Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu