”Fiecare dintre noi este responsabil, ca prin comportament și implicare socială, să contribuie la respectarea și garantarea drepturilor celor din jur.”, afirmă deputatul PSD, Angel Tîlvăr.
Într-o declarație politică făcută cu ocazia Zilei Drepturilor Omului – care este sărbătorită anual, din 1948, la data de 10 decembrie, deputatul social-democrat arată că în istora recentă a României, drepturile omului au fost și obiectul dezbaterilor politice, dar au reprezentat și angajamentul față de valorile fundamentale ale demnității ființei umane: solidaritatea, libertatea, egalitatea.
Angel Tîlvăr consideră că ,,apărarea acestor valori trebuie făcută la nivel global, comunitățile având un rol major în acest sens. De aceea, cred că autoritățile locale și sistemul de învățământ trebuie să marcheze această zi, organizând cât mai multe evenimente care să pună în evidență importanța drepturilor omului. Dezvoltarea tehnologiilor și a societății omenești în ansamblu nu au atras după sine și un acces echitabil la beneficiile progresului. Accesul la sănătate, justiție, educație nu este la îndemâna tuturor cetățenilor. În constituțiile majorității țărilor, drepturile omului sunt specificate în mod expres. Dar sunt ele respectate în litera sau spiritul Constituției? Importanța lor se vede la nivelul guvernanților sau a guvernaților? Sunt cetățenii protejați suficient împotriva discriminării și inechităților de orice fel?”
Deputatul PSD susține, în încheierea declarației sale, că ziua de 10 decembrie este un prilej pentru a reflecta la cât de multe lucruri mai sunt de făcut în domeniul drepturilor omului, dar și la importanța acestora în societate.
