AcasăAdjudEchipa medicală a Spitalului Municipal Adjud s-a mărit

Echipa medicală a Spitalului Municipal Adjud s-a mărit

Astăzi o cunoaștem pe dr. Oancea Iustina, medic specialist ORL în cadrul Spitalului Municipal Adjud – un profesionist implicat, cu o pregătire solidă și o abordare centrată pe pacient. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, unde a pus bazele teoretice și clinice ale carierei sale. A urmat apoi programul de rezidențiat în specialitatea Otorinolaringologie în cadrul Spitalului Sf. Spiridon Iași, un centru medical de referință, unde a avut ocazia să se formeze într-un colectiv complex, cu expunere la o patologie variată și solicitantă.
După finalizarea rezidențiatului, în decembrie 2025, dr. Oancea a început activitatea la Spitalul Municipal Adjud, unde gestionează cu profesionalism afecțiuni ORL acute și cronice, inclusiv urgențe medicale din sfera otorinolaringologiei. În tot acest timp, și-a consolidat competențele clinice, dar și abilitățile de comunicare și relaționare cu pacienții. Este adepta muncii în echipă, a comunicării deschise și a unui act medical bazat pe încredere, respect și empatie. În fiecare zi își propune să contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite comunității și să continue dezvoltarea profesională într-un mediu în care contează cu adevărat grija față de oameni. (Spitalul Municipal Adjud)
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu