Ziua de 3 decembrie a fost proclamată drept ”Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități” de către Adunarea Generală a ONU, în 1992, moment din care, anual, în data de 3 decembrie, comunitatea mondială marchează această zi importantă și plină de empatie, solidaritate și demnitate umană. Anual, în data de 3 decembrie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea marchează acest eveniment de mare însemnătate prin sărbătorirea zilei într-un cadru festiv la nivelul fiecărui serviciu social destinat copiilor cu dizabilități si persoanelor adulte cu dizabilități. Și în acest an, cu sprijinul unor oameni cu suflet mare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea reușește să aducă clipe de bucurie și zâmbete pe chipurile beneficiarilor cu dizabilități din cadrul serviciilor sociale, prin organizarea unei mese festive, oferirea cadourilor și transmiterea gândurilor frumoase. Respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități se realizează nu numai prin politici și reforme, ci și prin atitudinea și responsabilitatea fiecăruia dintre noi, cu consecvență, aspect cu privire la care unii oameni din comunitate au rezonat și s-au oferit să contribuie la bucuria beneficiarilor noștri, fapt pentru care le mulțumim din suflet pentru generozitate și le suntem profund recunoscători: cadrelor didactice și copiilor din cadrul Școlii gimnazială „Anghel Saligny” Focșani; GRALVET STAR S.R.L.; echipei ELECTRIC S.R.L.
Manifestări speciale pentru a marca această zi au avut loc în mai multe centre ale DGASPC Vrancea. Ieri, 3 decembrie, la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CAbR) Cotești, ”am trăit împreună o sărbătoare a solidarității, a acceptării și a bucuriei de a fi împreună. Beneficiarii centrului, alături de conducerea DGASPC Vrancea, au celebrat această zi specială cu zâmbete sincere, emoție și o energie care a luminat întreaga comunitate. Spiritul sărbătorilor și căldura umană au umplut locația, iar vizita cadrelor didactice de la Școala Cotești–Budești, împreună cu directorul instituției și o parte dintre elevi, a adus o explozie de lumină în sufletele tuturor. Copiii au venit cu inimi larg deschise și au demonstrat încă o dată că empatia se învață prin exemplu, prin gesturi mici, dar uriașe în semnificația lor. De asemenea, am fost onorați de prezența reprezentantului legal pentru 13 dintre beneficiarii centrului, din partea Primăriei Cotești — un partener care rămâne mereu aproape de oamenii care au nevoie de sprijin și înțelegere.”, potrivit DGASPC Vrancea.
Și Centrul de Zi Odobești s-a umplut ieri de zâmbete, energie bună și momente care ne reamintesc, încă o dată, că binele se construiește din gesturi simple, dar pline de inimă. Beneficiarii din cadrul CIA 1 Odobești au trăit o zi specială, presărată cu activități de terapie prin joc, muzică, voie bună și, mai ales, multă conexiune umană. Alături de surprizele pregătite de echipa centrului, aceștia au primit și dulciuri și fructe oferite cu generozitate de oameni cu suflet mare din comunitate — oameni care au ales să fie prezenți acolo unde bunătatea face diferența. Astfel de gesturi înseamnă enorm pentru beneficiarii noștri. Nu sunt doar daruri materiale, ci adevărate dovezi că sunt văzuți, apreciați și iubiți. Că societatea are un loc cald pentru ei. Că nu sunt singuri. Pentru comunitate, aceste momente sunt o ocazie de a se apropia, de a înțelege, de a sprijini și de a celebra diversitatea umană în toate formele ei. Ele ne arată că solidaritatea poate transforma o zi obișnuită într-o amintire frumoasă, iar un gest mic — într-o mare bucurie.
Beneficiarii Centrului de Zi și ai Locuințelor Minim Protejate Câmpineanca au trăit o sărbătoare plină de lumină, emoție și căldură umană. A fost o zi în care darurile au circulat în ambele sensuri: ei au primit cadouri, dar au și dăruit, cu aceeași generozitate și entuziasm, copiilor de la Grădinița cu Program Normal Câmpineanca. Participanții au cântat împreună, au recitat poezii, au împărțit zâmbete, îmbrățișări și emoții adevărate. Și, mai ales, s-au simțit văzuți, prețuiți și parte dintr-o comunitate care îi primește cu brațele deschise. Astfel de momente sunt esențiale pentru beneficiarii noștri – le întăresc încrederea, le oferă ocazia de a se exprima, le hrănesc bucuria și sentimentul de apartenență. În același timp, comunitatea învață ceva la fel de valoros: că diversitatea este o bogăție, că bunătatea crește când este împărtășită și că umanitatea se construiește prin fiecare gest mic, făcut din suflet. (sursa: DGASPC Vrancea)



