Direcția Generală Antifraudă Fiscală a demarat o serie de controale extinse asupra a 103
persoane fizice care au obținut venituri din realizarea de conținut video. Verificările sunt
efectuate atât de structura centrală, cât și de direcțiile regionale. Potrivit datelor analizate de inspectorii ANAF Antifraudă, în perioada 2023–2024, persoanele vizate au încasat venituri substanțiale de la platformele OnlyFans și LiveJasmine, operate de Fenix International și JWS International. Analiza preliminară arată că aceste venituri – în valoare totală de 64,25 milioane lei – nu au fost declarate autorităților fiscale.
În urma evaluărilor de risc, ANAF a estimat obligații suplimentare de circa 7,9 milioane lei,
reprezentând impozit pe venit, CAS și CASS aferente sumelor nedeclarate. Persoanele verificate sunt atât femei, cât și bărbați, cu vârste între 20 și 49 de ani. Veniturile individuale identificate variază considerabil, de la 200.000 de lei până la 3,15 milioane de lei, în perioada menționată. Totodată, în prezent, alte 384 de persoane fizice, creatori de conținut video, care au încasat venituri de 280 milioane de lei, fac obiectul analizelor de risc ale ANAF.
Acțiunea se înscrie în seria controalelor țintite privind veniturile obținute din activități online, un domeniu în expansiune, în care metodele de fraudă şi evaziune se diversifică
constant. ANAF depune eforturi consistente pentru reducerea gradului de neconformare
fiscală în toate domeniile cu risc fiscal ridicat. (sursa: ANAF)
