AcasăCulturăPremiera după Shakespeare a trupei Protha va avea loc duminică, 30 noiembrie,...

Premiera după Shakespeare a trupei Protha va avea loc duminică, 30 noiembrie, la Panciu

Duminică, 30 noiembrie 2025, la ora 16, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” Panciu, va avea loc premiera spectacolului „We are stories” după William Shakespeare, al trupei de teatru Protha. Va fi o reinterpretare modernă și vibrantă a universului shakesperian, în care veți întâlni o îmbinare a limbajului clasic cu expresia artistică modernă. „We are stories” este mai mult decât un titlu. Fiecare dintre noi poartă în sine o poveste care merită spusă, iar  Shakespeare rămâne o sursă nesfârșită de inspirație pentru a o descoperi.”. – Cătălin Sfîrloagă, coordonator proiect.

„Unde se termină jocul și unde începe viața? În spectacolul „Noi suntem povești”, cuvântul nu domină, ci se împletește cu mișcarea. Fiecare propoziție rostită lasă urme în aer, iar fiecare tăcere este umplută de respirațiile celor de pe scenă. Decorul nu fixează spații, ci sugerează treceri: din pântecul mamei în lumea largă, din vis în realitate, din iubire în pierdere. Muzica devine un personaj invizibil, uneori blând și cald, alteori violent și rece, amintind de pulsația inimii sau de vuietul timpului care trece. Vă invităm să porniți alături de noi într-o călătorie în care veți descoperi, pas cu pas, ce se întâmplă până la final!” – conf. univ. dr. Ioan Ardelean.

Povestea este interpretată de Andreea Găman, Alina Zbîrciog, Georgiana Matei, Melania Pleșcan, Miruna Melinte, Cristina Constandache, Andrei Banciu, Teodor Crucianu, David Ignat, Teodor Manovici, Gabriel Popoiu, Alexandru Vasile și Bogdan Roșu. Regia, scenografia și muzica spectacolului au fost realizate de Ioan Ardelean, iar mișcarea scenică de Radu Anastas. (sursa: Asociația Protha)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu