Ca de fiecare dată, și în acest sfârșit de săptămână vom continua să acționăm atât în mod independent, cât și în sistem integrat, alături de colegii noștri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui mediu sigur pentru cetățeni. Jandarmii vrânceni vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, atât în mediul urban, cât și în cel rural, pe timpul desfășurării manifestărilor publice și a evenimentelor cu participare numeroasă. Astfel, vom fi prezenți în întreaga zonă de responsabilitate, asigurând ordinea publică la manifestările sportive și cultural – artistice ce vor avea loc pe raza județului astfel:
– târgul tradițional cu prilejul sărbătorii religioase „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, organizat în localitatea Tichiriș, vineri, 21 noiembrie.
– partidele de fotbal din cadrul competiției sportive Superliga Vrancei dintre:
-CSL Victoria Gugești – Victoria Gologanu;
-FC Panciu – Energia Vulturu 2012;
-ACS Homocea – Național Golești ce se vor desfășura, sâmbătă, 22 noiembrie;
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente, recomandăm participanților:
– să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;
– să evite implicarea în acte care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente;
– să acorde o atenție sporită copiilor care îi însoțesc și bunurilor personale;
– să adopte spiritul fairplay și în tribune;
– în cazul în care observă persoane sau fapte ce pot tulbura ordinea publică, să sesizeze imediat cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Pe lângă aceste misiuni, jandarmii montani vrânceni acționează permanent în localitățile Tulnici, Lepșa și Soveja pentru siguranța turiștilor, pentru a preveni incidentele nedorite și pentru a oferi sprijin celor aflați în dificultate pe traseele montane. Așadar, dacă doriți să vă petreceți weekendul in zona montană a județului, vă recomandăm să respectați o serie reguli de siguranță precum:
– Înainte de a pleca în excursie, la informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;
– Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat;
– Urmați doar traseele marcate, nu vă abateţi de la traseu şi evitaţi scurtăturile pentru a nu vă pune viața în pericol și pentru a nu vă rătăci;
– Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
– Desfășurați activități de picnic numai în zonele special amenajate. Nu aprindeți focul în zone neamenajate și nu lăsați resturi menajere în urma dumneavoastră;
– În cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de acestea pentru a le hrăni sau fotografia. (Jandarmeria Vrancea)
