La data de 12.11.2025, polițiștii locali au surprins cinci persoane care lipeau afișe cu reclame pentru firme de construcții pe stâlpii de iluminat, indicatoare, arbori sau garduri fără a avea acest drept și creând o imagine inestetică. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Locale a municipiului Focșani, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că două dintre acestea sunt minore, fiind predate Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență Vrancea, pentru a se stabili circumstanțele în care minorii au ajuns să lipească afișe pe raza municipiului Focșani. Celelalte trei persoane cu vârste cuprinse între 20 și 23 ani, domiciliate în județul Suceava, au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor art.49 alin.1lit.F din Legea 185/2013 privind privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, cu suma de 5000 lei fiecare.
Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că astfel de anunțuri pot fi înșelătoare! De asemenea, pentru a putea identifica persoanele care desfășoară astfel de activități, solicităm cetățenilor să apeleze la numărul de de telefon 0237215005 sau la numărul de WhatsApp 0752 097 864, în momentul în care văd persoane care lipesc afișe în locuri neautorizate. (sursa: Poliția Locală Focșani)


