Astăzi, 6 noiembrie 2025, prefectul județului Vrancea a convocat în ședință Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Vrancea, în cadrul căreia a fost analizat și aprobat Planul de măsuri pentru prevenirea apariției și răspândirii bolilor în contextul epidemiologic national. Decizia vine pe fondul apariției și extinderii focarelor de Bluetongue, Pesta Micilor Rumegătoare, Variola Ovinelor și Caprinelor, Pesta Porcină Africană și Gripa Aviară, boli cu impact sanitar și economic major asupra sectorului zootehnic, comerțului cu animale vii și mediului înconjurător. Planul de măsuri stabilește acțiuni concrete de prevenire, monitorizare și intervenție rapidă, mai ales în contextul perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă, când se intensifică transporturile de animale, produse și subproduse de origine animală.
Principalele măsuri adoptate:
- Depistarea, verificarea și sancționarea transporturilor ilegale de animale vii și produse/subproduse de origine animală;
- Obligația autorităților locale de a deține stocuri de substanțe dezinfectante, echipamente de protecție și soluții de neutralizare a cadavrelor de animale;
- Interzicerea organizării de târguri, expoziții și aglomerări de animale vii cu scop comercial;
- Intensificarea controalelor în trafic și pe teren, pentru descurajarea transporturilor clandestine;
- Recoltarea de probe de la animalele sălbatice găsite moarte, pentru stabilirea diagnosticului bolilor specifice.
Responsabilitatea implementării măsurilor revine Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea, structurilor Ministerului Afacerilor Interne (IPJ, IJJ, Poliția Locală), autorităților locale și gestionarilor fondurilor de vânătoare. Toate aceste instituții vor acționa permanent pentru protejarea sănătății animalelor și menținerea siguranței alimentare la nivel județean. „Prevenirea răspândirii bolilor la animale reprezintă o prioritate absolută. Este esențial ca toate instituțiile implicate să acționeze coordonat și cu maximă responsabilitate. Fac apel la autoritățile locale, crescătorii de animale și cetățenii județului să respecte regulile sanitar-veterinare, pentru a evita pierderi economice și pentru a proteja sănătatea publică. Doar prin colaborare și vigilență putem limita efectele acestor boli și menține stabilitatea sectorului zootehnic”, a declarat Marius Iorga, prefectul județului Vrancea. (sursa: Prefectura Vrancea)