După 168 de ani, Grigore Alexandru Ghyka (1807–1857) – Domnul Moldovei și întemeietorul Jandarmeriei Române – se întoarce pe pământ românesc. Rămășițele sale vor fi aduse din Franța, din localitatea Le Mée-sur-Seine, și vor ajunge în țară pe 7 noiembrie 2025, fiind întâmpinate cu onoruri militare. Ceremoniile comemorative vor avea loc între 7–12 noiembrie, la București, Focșani și Iași, locul reînhumării sale. Evenimentul este organizat de Jandarmeria Română și Familia Ghyka, cu sprijinul autorităților locale și al instituțiilor partenere. Grigore Alexandru Ghyka a fost un vizionar și reformator, domn al libertății și dreptății, cel care a fondat Jandarmeria Română (1850), a dezrobit romii, a abolit cenzura și a deschis drumul României moderne. Un moment de recunoștință națională pentru cel care a pus onoarea și datoria mai presus de sine.
Pe acest drum al recunoștinței, Focșaniul are onoarea de a fi una dintre opririle simbolice ale cortegiului funerar, în perioada 10–12 noiembrie 2025, datorită legăturilor istorice cu familia domnului – aici trăiește descendentul său, Mihai Ghyka, dar și a însemnătății deosebite pe care o are acest oraș în istoria națională și în tradiția Jandarmeriei Române. În data de 10 noiembrie 2025, începând cu ora 14:00, în Piața Unirii din municipiul Focşani, va avea loc un ceremonial militar și religios pentru a aduce un ultim omagiu Domnului Moldovei. Evenimentul va fi marcat de prezența Gărzii de Onoare și a Drapelului de Luptă al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, simboluri ale tradiției și demnității armelor românești. Atmosfera solemnă va fi întregită de muzica militară reprezentativă a Jandarmeriei Române, care va asigura fondul sonor ceremonial, conferind astfel atmosfera de respect și noblețe cuvenită. Alături de aceștia, vor fi prezenţi şi caii Jandarmeriei Române, embleme ale eleganței și disciplinei militare, care vor însoți cortegiul funerar pe parcursul ceremonialului, dându-i evenimentului o notă de distincție aparte.
La ceremonial vor participa reprezentanți ai autorităților locale și județene, cadre ale Jandarmeriei Române, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ai celorlalte structuri din Ministerului Afacerilor Interne și din Ministerului Apărării Naţionale, dar și numeroși cetățeni care vor dori să aducă un omagiu. Măsurile de ordine publică și siguranța participanților pe toată durata evenimentului, vor fi asigurate cu sprijinul colegilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, în cooperare cu IPJ Vrancea, ISUJ Vrancea și Poliţia Locală Focşani. După ceremonial, cortegiul se va deplasa pe traseul: Bulevardul Unirii – str. Republicii – str. Cuza Vodă – până la Muzeul Vrancei (fostul Tribunal), unde sicriul va fi depus pe un catafalc şi va putea fi vizitat de public.
În semn de respect şi recunoştinţă, persoanele care doresc, vor putea depune jerbe sau coroane de flori în locul special amenajat de la Muzeul Vrancei. Acestea vor fi ulterior transportate şi depuse la mormântul Domnului Moldovei, după ceremonia de reînhumare de la Iaşi. În același spațiu va fi organizată o expoziție tematică dedicată uniformelor istorice ale Jandarmeriei Române, completată cu documente, fotografii și elemente de patrimoniu care ilustrează evoluția instituției de la întemeierea sa până astăzi.
Persoanele care doresc să îi aducă un ultim omagiu, o pot face după următorul program:
– 10 noiembrie 2025 de la depunerea la Muzeu până la ora 21ºº ,
– 11 noiembrie 2025, în intervalul orar 9ºº – 21ºº,
– 12 noiembrie 2025, în intervalul orar 7ºº – 9ºº, după această oră, urmând să fie reluată deplasarea către Iaşi.
Repatrierea rămășițelor pământești ale domnului Grigore Alexandru Ghyka este un act de dreptate istorică și de recunoștință națională. Pentru noi, jandarmii vrânceni, este o mare onoare să fim parte a acestui moment istoric, care ne reamintește datoria de a ne servi țara cu credință, disciplină și demnitate, așa cum a făcut-o întemeietorul nostru. Pe această cale, dorim să aducem mulţumiri speciale Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea, Consiliului Judeţean Vrancea, Primăriei Municipiului Focşani şi Garnizoanei Focşani pentru organizarea în condiţii exceptionale a acestui eveniment cu o deosebită încărcătură istorică. Vă invităm să fiți alături de noi la acest eveniment în care Focșaniul devine, pentru câteva zile, parte din istoria vie a recunoștinței românești. (IJJ Vrancea)