Programul educativ „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS), implementat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, s-a bucurat și în anul școlar 2024/2025 de un viu interes din partea liceelor implicate. Pentru buna derulare a programului EPAS, am desfășurat activități de transmitere și diseminare a obiectivelor programului la nivelul școlii și al comunității locale:
• participarea unui profesor din școală la două cursuri de formare;
• utilizarea materialelor didactice puse la dispoziție de Parlamentul European, în activitățile din școală;
• desemnarea Ambasadorilor Senior, responsabili cu coordonarea activităților de informare și comunicare despre Uniunea Europeană, cu accent pe Parlamentul European;
• desemnarea Ambasadorilor Junior, care, sub îndrumarea Ambasadorilor Senior, au organizat activități dedicate promovării informațiilor despre Parlamentul European și valorilor europene;
• înființarea unui punct de informare despre Uniunea Europeană și Parlamentul European în școală, care este accesibil elevilor, profesorilor, părinților, vizitatorilor;
• organizarea unor evenimente dedicate Zilei Europei;
• promovarea programului EPAS pe rețelele de socializare.
Titlul de „Școală-ambasador” a fost acordat liceelor care au implementat programul cu succes în anul școlar 2024/2025.
La invitația Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, pe 1 octombrie 2025, am participat la București, la Festivitatea de decernare a titlului „Școală-ambasador a Parlamentului European” și acordarea plachetei corespunzătoare liceelor care au implementat cu succes programul în anul școlar precedent. În contextul activităților desfășurate în cadrul proiectului, s-a evidențiat rolul important pe care profesorii și elevii îl au în promovarea democrației europene și a valorilor europene.
Ambasadorii Junior prezenți la eveniment menționează:
„Vizita mea la București, la Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, pentru Ceremonia de decernare a titlului „Școală Ambasador a Parlamentului European”, a fost o experiență deosebită și emoționantă. Alături de alte școli din diferite regiuni ale țării, am prezentat activitatea desfășurată în cadrul programului EPAS, împărtășind realizările noastre și modul în care promovăm valorile europene în rândul colegilor și al comunității locale. Momentul cel mai emoționant a fost premierea propriu-zisă, când am primit Placheta Școală Ambasador a Parlamentului European și Certificatul de Ambasador Junior al Parlamentului European. A fost o confirmare a efortului și implicării noastre și m-a făcut să mă simt mândru să reprezint Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani. Această experiență mi-a oferit motivația de a continua să mă implic în proiecte europene și să promovez valorile europene în comunitatea mea, cu și mai mult entuziasm și responsabilitate.” a spus Adelin, Ambasador Junior, clasa a XI.
„Ziua în care am participat la Festivitatea de decernare a titlului „Școală Ambasador a Parlamentului European”, desfășurată la București, la Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, a fost una cu adevărat specială pentru mine. A fost o experiență plină de emoție, bucurie și recunoștință, un moment în care am simțit cu adevărat ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate europeană unită prin aceleași valori. Atmosfera a fost una de sărbătoare și inspirație. Am avut ocazia să cunosc elevi și profesori din numeroase orașe din țară, oameni dedicați care, asemenea nouă, cred în importanța implicării și a educației europene. Primirea titlului de „Școală Ambasador” a fost un moment de mare mândrie, o dovadă a efortului și pasiunii întregii echipe din care fac parte.” a spus Ștefan, Ambasador Junior, clasa a XI.
„Pe 1 octombrie 2025 am avut onoarea să particip la Ceremonia de premiere de la București, unde școala noastră a primit oficial titlul de Școală-ambasador a Parlamentului European, în cadrul proiectului EPAS. Să fiu acolo, printre atâtea școli din toată țara, să văd numele școlii noastre rostit cu mândrie, a fost un moment pe care l-am trăit cu emoție sinceră și bucurie imensă. M-am simțit atât de mândră, nu doar de diploma primită, ci de tot drumul care a dus până aici – de orele petrecute pregătind activități, de fiecare prezentare, de fiecare idee pusă pe hârtie, de echipa noastră care nu a renunțat niciodată. A fost, este și va fi un proiect care mă învață ce înseamnă spiritul european, colaborarea și implicarea. Școala noastră este acum Școală-ambasador a Parlamentului European, iar eu sunt recunoscătoare că fac parte din această poveste.” a spus Andreea, Ambasador Junior, clasa a XI. (Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” Focșani)


