Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat autorizația de amplasare și execuție lucrări în zona drumurilor județene 204G și 204D și acordul prealabil pentru realizarea proiectului ”Înființare rețea de alimentare și dsitribuție gaze naturale în comunele Biliești și Suraia, județul Vrancea”, beneficiar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Biliești – Suraia. Proiectul prevede racordarea la rețeaua de gaze naturale a 2.463 de consumatori din localitățile Suraia și Biliești, prin execuția de branșamente individuale. Va fi montată și o stație de reglare – măsurare și un sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru întreaga rețea de gaze nou construită, care implică existența unui dispecerat pentru centralizarea datelor din teren și contoare individuale cu transmiterea de la distanță a valorilor de consum. Lungimea totală a rețelei de gaz va fi de 50 km. Pe durata execuției lucrărilor se vor lua toate măsurile de semnalizare corespunzătoare, se va asigura scurgerea apelor pluviale în mod corespunzător, se va ține cont de toate instalațiile edilitare existente în zonă, față de care se vor respecta condițiile de protecție, nu se vor executa lucrări care să pericliteze stabilitatea drumului, iar orice altă intervenție în zona de siguranță a drumului județean se poate face numai cu avizul CJ.
Valoarea totală a investiției este de peste 48 de milioane de lei, cu finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. ”Este un proiect important și mult așteptat de locuitorii din cele două comunități, care va îmbunătăți calitatea vieții acestora și va aduce confort în case. Consiliul Județean și eu personal, în calitate de președinte al administrației județene, sprijin toate proiectele care aduc dezvoltare pentru Vrancea și o viață mai bună pentru vrânceni”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)