În acest an, împreună cu echipa de la Consiliul Județean, am continuat proiecte, am finalizat obiective de investiții și am început proiecte noi. Avem o strategie coerentă și obiective clare, pe care le îndeplinim etapă cu etapă. În spatele realizărilor pe care vi le prezint astăzi, după un an întreg de muncă și implicare, este un efort comun, de echipă: zeci de oameni, demersuri și documentații, colaborări cu instituții și autorități publice publice și private, precum și companii românești angrenate, cumulat. Am venit la conducerea Consiliului Județean cu o nouă viziune, am început digitalizarea și debirocratizarea instituției și am introdus un ritm susținut pentru dezvoltarea județului, am accelerat și am dinamizat activitatea, am deblocat multe proiecte, am finalizat investiții și am deschis calea pentru altele noi.
CJ Vrancea a alocat în 2025 peste 65% din bugetul propriu pentru dezvoltare: 343.059.000 lei (peste 68 de milioane de euro). Bugetul pentru dezvoltare este de aproape 3 ori mai mare față de anul 2024. Acest capitol susține investițiile esențiale în infrastructură, sănătate, educație și turism.
INFRASTRUCTURĂ
Buget total: 509.079.140,00 lei ( aprox. 100 milioane euro)
➤ Drumuri județene modernizate – Am reușit să accelerăm implementarea și să deschidem șantiere importante pe întreg teritoriul județului, respectiv:
DRUMURI JUDEȚENE:
- s-au finalizat: 38,68 km de drumuri, respectiv 14,4 km pe DJ 241 A Tănăsoaia și Corbița (34.000.935 lei), 15,2 km pe DJ 205C Focșani – Golești – Vârteșcoiu – Odobești (31.457.605 lei) și DJ 204D Suraia – Vulturu, în lungime de 9 km (25.601.309 lei).
- VALOARE TOTALĂ : 91.059.849 LEI
- se lucrează la 39,55 km pe DJ 204E Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24 (18 km – 5.201.797 lei), DJ 204G Rădulești – Biliești, Suraia – Boțârlău, intr. Boțârlău (8,35 km – 10.922.740 lei), DJ 205S Focșani – Cîmpineanca – Vîrteșcoiu – Râmniceanca (13,2 km – 16.593.841 lei)
- VALOARE TOTALA : 32.718.378 LEI
- se elaborează documentațiile/în procedură de licitație pentru 55,57 km – pe DJ 205L DN2D – Negrilești (14,3 km), DJ 205P (LOT 3 Milcovul – 2,7 km – valoare 3.565.783), DJ 205P Ivăncești – Mândrești (12,58 km, valoare 122.405.671 lei) si 205 H -Domnesti Targ – Padureni ( 16.49 km, valoare 48.428.540 lei), DJ 204P – Gura Caliței – Dealul Lung ( 9,5 km, valoare 5.750.445,00 lei).
- VALOARE TOTALĂ: 180.150.439,00 lei
PODURI:
- finalizate si in curs de execuție sunt 9 poduri – ÎN VALOARE TOTALĂ: 45.079.259 lei
- se elaborează documentațiile/în procedură de licitatie, pentru 5 poduri – IN VALOARE TOTALA 136.680.357 lei
CALAMITĂȚI:
- Se executa lucrări de refacere și punere în siguranță pe 8 drumuri judetene în VALOARE TOTALĂ : 23.390.858 lei (DJ 205D – comuna Năruja, 205J – Schitul Mușunoaiele, comuna Fitionești, D.J. 204 P, comuna Dumitrești, DJ 204P, comuna Gura Caliței, D.J. 204 L, comuna Chiojdeni, DJ 205R, comuna Poiana Cristei , DJ 205L, com. Negrilești , DJ 205 M –comuna Năruja)
EDUCAȚIE, TINERET ȘI SPORTBuget total: 200.000.000 lei (40 milioane euro)
- „Campus profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea” – în curs de execuție (buget alocat 2025: 33.200.000 lei). Valoarea totală a proiectului: 157 milioane lei.
- Sala de Lectură a Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” – consolidare și restaurare – se află în implementare. Valoare totală de 13 milioane lei.
- Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor psihopedagogice din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor (cu mobilier nou, materiale didactice moderne și echipamente digitale) – am finalizat proiectul, în valoare de 4.820.000 lei.
- CJ a finanțat proiecte pentru tineri derulate de ONG-uri din domeniile: educație, tineret, cultură, sport, sănătate și protecția mediului, prin Legea nr. 350/2005. Suma totală alocată: 500.000 lei, din bugetul local al Județului Vrancea.
- Bazinul de înot – Am revitalizat activitatea Bazinului de înot din Focșani, prin parteneriate cu Federațiile Naționale de Înot și Polo, pentru ca bazinul să devină nu doar un spațiu de antrenament, ci un centru de excelență pentru copii, tineri și toți iubitorii sportului de apă.
Buget alocat în 2025 pentru funcționare: 4.586.000 lei
- Stadioanele Tineretului și Milcovul – am preluat aceste baze sportive în patrimoniul județului și intenționăm să le reabilităm și modernizăm pentru a fi destinate sportului de masă, pentru toți.
- Crângul Petrești – aici vom dezvolta Aventura Park – un spațiu dedicat familiilor, copiilor și turiștilor care vor să se bucure de natură în condiții moderne.
SĂNĂTATEBuget total: 1.320.155.000 lei (264 milioane euro)
- Noul Spital Județean – continuăm cea mai mare investiție în sănătatea Vrancei
Pe 2 septembrie 2025, Consiliul Județean Vrancea a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de construcții, instalații și echipamente tehnologice pentru obiectivul de investiții „Construirea Spitalului Județean de Urgență Focșani – județul Vrancea”. Valoarea estimată a lucrărilor este de 900 milioane lei (180 milioane de euro). Este cea mai mare investiție publică realizată în județul Vrancea. Proiectul tehnic a fost finalizat în luna noiembrie 2024, iar cererea a fost depusă la finanțare în decembrie 2024 și se află în procedură de evaluare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
VALOARE TOTALĂ PROIECT: 1.278.297.013 lei (255 milioane euro)
Buget alocat în 2025: 10 milioane lei (documentații necesare pentru depunerea proiectului la fnanțare)
- Suport pentru actualul Spital Județean ”Sf. Pantelimon”
Am asigurat fonduri din bugetul județului Vrancea pentru buna funcționare a actualului Spital Județean, pentru a susține servicii medicale de calitate. Buget alocat în 2025: 1.000.000 lei
- Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni – am pregătit documentația în vederea depunerii proiectului pentru obținerea finanțării din fonduri europene pentru consolidare și reabilitare.
Valoarea proiectului: 40 milioane leiADMINISTRAȚIE ȘI COOPERARE
Vrancea este un județ deschis spre colaborare, dialog, investiții și inovație. Am adus în prim-plan digitalizarea, educația, mediul de afaceri și relațiile internaționale — toate ca părți ale aceleiași viziuni: o Vrancea conectată la viitor.
- Am deschis dialogul cu antreprenorii vrânceni, cu care am avut întâlniri constante, pentru a pune bazele unei colaborări din care are de câștigat Vrancea. Am intermediat relația dintre oamenii de afaceri și piața externă prin intermediul ambasadelor, pentru a promova la nivel internațional produsele din Vrancea.
- Am făcut demersuri la instituțiile centrale pentru ca producătorii vrânceni să își poată vinde produsele în marile lanțuri de magazine.
- Am sprijinit demersurile celui mai mare constructor din România (UMB) pentru dezvoltarea unei zone industriale la Mărășești și am pus la dispoziție terenul necesar acestei investiții de amploare care va conduce la crearea de locuri de muncă și dezvoltare economică.
- Cooperare internațională: am reprezentat județul Vrancea în vizite oficiale, în care am avut întâlniri cu diplomați, mediul academic și de afaceri:
- Italia (Torino) – educație duală, inteligență artificială și întâlniri cu investitori interesați să aducă afaceri în Vrancea. (iulie 2025)
- Franța (Aurillac) – Forumul cooperării franco-române (15–16 septembrie 2025): proiecte comune în domeniul turismului, educației și energiei verzi.
- Marea Britanie – vizita doamnei Rebecca Shah, șefa adjunctă a Misiunii Ambasadei Marii Britanii în România (17 martie 2025). Am discutat despre dezvoltarea economică și turistică a județului Vrancea, despre parteneriate educaționale și investiții în infrastructura locală.
- Digitalizare: am finalizat la nivelul Consiliului Județean Vrancea procesul de digitalizare pentru eficientizarea activității instituției.
TURISM ȘI PROMOVAREAm continuat și demarat proiecte în valoare totală de: 102 milioane lei
- Am înființat Organizația de Management al Destinației (OMD) – „Vin în Vrancea” cu scopul de a promova și valorifica patrimoniul județului (natură, cultură, tradiții), prin atragerea de fonduri pentru dezvoltarea și promovarea turismului. Este un parteneriat între administrație, mediul privat și comunitățile locale, în care colaborăm pentru a face din Vrancea o destinație turistică recunoscută.
Buget înființare: 200.000 lei
- Am obținut finanțare prin AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) pentru proiectul cultural ”Vin în Vrancea”, prin care revitalizăm și punem în valoare tradițiile și identitatea județului, prin digitalizarea Muzeului Viei și Vinului, dotat cu o masă interactivă.
Valoarea proiectului: 250.000 lei
Pe 30 septembrie am depus la finanțare un nou proiect, „Mausoleul de la Mărășești – Istoria care prinde viață”, tot cu finanțare AFCN, pentru digitalizarea și promovarea celui mai important memorial dedicat eroilor din Primul Război Mondial.
Valoarea proiectului: 250.000 lei
- Am actualizat documentația pentru proiectul ”Amenajarea zonei de agrement și îmbunătățirea infrastructurii de acces în stațiunea Soveja”, pe care intenționăm să îl depunem la finanțare pe axa de turism rural.
Valoarea proiectului: 30 milioane lei
- Lucrăm la documentație în vederea depunerii proiectului Casa Apostoleanu până pe 30 octombrie 2025 pentru obținerea finanțării din fonduri europene pentru consolidare și reabilitare. Intenționăm să introducem Casa Apostoleanu din Focșani, un monument emblematic pentru istoria județului, în circuitul turistic al județului.
Valoarea proiectului: 21 milioane lei
- Lucrăm la crearea unui brand autentic al județului Vrancea, care să fie un element distinctiv al identității și autenticității județului, care să unească turismul, investițiile, cultura, tradițiile și comunitatea și să surprindă esența Vrancei.
- Participăm la evenimente cum este acesta de astăzi (Smart City Highlights – Politehnica București), Vrancea fiind membru în Clusterul CITI, care promovează inovarea, digitalizarea și interconectarea partenerilor publici și privați pentru obținerea de finanțări în domeniul smart city și nu numai.
- Intenționăm să fim prezenți și la Târgul de Turism al României de la Romexpo din luna noiembrie, pentru a promova frumusețile naturale, tradițiile, produsele locale și potențialul turistic al Vrancei.
- Susțin în calitate de președinte Strategia de Dezvoltare Teritorială Integrată – ITI Țara Vrancei, un instrument prin care vrem să asigurăm o dezvoltare echilibrată, sustenabilă și competitivă pentru toate comunitățile din județ. Vom depune la finanțare pe acest mecanism, modernizarea DJ 205 L -Negrilești – Soveja (10 km, valoare: 50 milioane lei).
- Vrancea montană – Salvamont – siguranță, natură, aventură – au fost modernizate trasee montane și amenajate refugii turistice din Munții Vrancei, pentru siguranța celor care iubesc muntele.
VRANCEA VERDE ȘI SUSTENABILĂ
- Vrancea Curată
În acest an, proiectul „Vrancea Curată” a devenit funcțional în zona 1 Focșani, acoperind 28 de localități. Contractul pentru colectarea și transportul deșeurilor este ACTIV, iar sistemul funcționează conform standardelor europene. Pentru restul județului, a fost reluată licitația pentru colectare și transport, pentru a acoperi integral teritoriul Vrancei. Prin ADI Vrancea Curată monitorizăm constant activitatea operatorilor, aplicăm sancțiuni acolo unde este cazul și intervenim prompt pentru remedierea oricărei abateri.
- Energie, economie circulară și investiții verzi – Am avut întâlniri cu investitori străini pentru a dezvolta la CMID Haret o stație de cogenerare, un proiect inovator ce va transforma deșeurile în resursă energetică și, în final, pentru a reduce facturile vrâncenilor pentru serviciul de salubritate.
- Vranceaqua – continuăm lucrările la sistemele de alimentare cu apă, pentru a asigura servicii de calitate tuturor comunităților.
Investiții realizate în anul 2025 prin proiectul „Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Vrancea, etapa a II-a” (finanțat din fonduri europene):
Reluarea în 2025 a lucrărilor de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare în 20 localități (Odobești, Bolotești, Jariștea, Adjud, Panciu, Mărășești, Homocea, Tîmboești, Ruginești, Străoane, Sihlea, Lepșa-Greșu, Gugești, Dumbrăveni, Cîrligele, Cotești, Urechești, Popești, Vîrteșcoiu, Bordești).
Lucrări în valoare de: 283.000.000 lei
La aceste investiții se adaugă lucrări realizate din surse proprii ale CUP în anul 2025 la sistemele de apă și canalizare, în valoare de 10 milioane lei.
- Am continuat proiectul privind amplasarea a 6 stații de încărcare pentru mașini electrice în zone cu potențial turistic.
Valoare: 1.600.000 lei (finanțare AFM)
- Am continuat proiectul privind achiziționarea de microbuze electrice pentru școli, pentru ca transportul elevilor să fie sigur, modern și nepoluant. Microbuzele vor fi distribuite în scurt timp.
Valoare: 30 milioane lei
- Privim deja spre următorul pas și lucrăm la documentațiile pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu sisteme de stocare pe aproximativ 20 de clădiri publice administrate de Consiliul Județean Vrancea, prin Fondul de Modernizare.
SINTEZĂ INVESTIȚII16 investiții recepționate/ în curs de recepționare
- microbuze electrice pentru elevi, 6 stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, dotări școli speciale, reabilitare Centru DGASPC VN- sat Petrești, DGASPC Odobești, drumuri – 205C și 241A, 9 poduri)
5 proiecte de investiții în implementare
- consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea, Campus profesional integrat, liceal și universitar, drumuri – 204 E, 204 G, 205 S)
14 obiective/Investiții în proces de elaborare a documentației tehnice
- amenajarea zonei de agrement și îmbunătățirea infrastructurii de acces în Stațiunea Soveja, Reabilitarea energetică a imobilului Palat Administrativ Sediul Consiliului județean Vrancea, Construirea unui nou Spital Județean în Municipiul Focșani, consolidare și restaurare Casa Apostoleanu, consolidarea și reabilitarea Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, amplasare panouri fotovoltaice pe aproximativ 20 de clădiri ale CJ Vrancea, drumuri – DJ 205 L, 205 P, 205 H și 5 poduri). (Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea)