La data de 1 octombrie a.c., ora 19.14, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 84 de ani, din comuna Tănăsoaia, cunoscut cu afecțiuni psihice, s-ar fi baricadat într-o cameră a locuinței, având asupra sa două obiecte tăietor-înțepătoare (cuțite), amenințând că va incendia butelia de gaz și va recurge la acte de violență în cazul în care cineva ar încerca să pătrundă în interior.
Având în vedere gravitatea situației și riscul iminent la adresa vieții și integrității atât a bărbatului, cât și a celor din apropiere, la fața locului au fost direcționate, în regim de urgență, echipaje de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud, grupa de intervenție din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, un echipaj ISU Vrancea, precum și un echipaj medical.
Intervenția a fost coordonată cu atenție și a presupus o etapă de negociere și dialog, în încercarea de a calma persoana și de a o determina să renunțe la gesturile de autovătămare. Specialiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au utilizat tactici specifice pentru a menține contactul verbal și pentru a câștiga încrederea bărbatului, reducând treptat tensiunea situației.
După mai bine de o oră de negocieri, echipa Serviciului pentru Acțiuni Speciale a acționat prompt și profesionist, reușind să pătrundă în încăpere într-un moment favorabil și să-l salveze pe bărbat, fără ca acesta sau alte persoane să sufere vătămări.
Bărbatul a fost, ulterior, preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri de specialitate. (Sursa: IPJ Vrancea)