Cu ocazia începerii noului an școlar/ universitar, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea aduce în atenția tinerilor elevi și studenți, care împlinesc 18 ani după 1 octombrie și care nu realizează venituri că, odată cu împlinirea vârstei majoratului, se schimbă și categoria de asigurare, din ”copii” în ”tineri”. Reamintim că, potrivit legislației în vigoare, tinerii cu vârsta între 18-26 de ani au calitatea de asigurat fără plata contribuției la asigurările de sănătate, dacă îndeplinesc două condiții cumulative, respectiv dacă urmează o formă de învățământ și dacă nu realizează venituri proprii. În acest sens, pentru actualizarea categoriei de asigurat, este necesară transmiterea către Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea a documentelor care atestă îndeplinirea acestor condiții, respectiv:
-act de identitate, valabil la data solicitării,
-un document valabil din care să rezulte calitatea de elev sau student, avizat de instituția de învățământ pentru anul de studiu 2025 – 2026 (carnet de elev/student sau adeverință eliberată de instituția de învățământ).
Documentele pot fi depuse la registratura instituției sau se pot comunica prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe adresa de e-mail asigurati@casvn.ro. (Biroul de presă-Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea)