Anul și scandalul la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani – directoarei adjuncte Svetlana Baciu i-a fost desfăcut contractul de muncă pe motiv de lipsa actelor de studii, deși aceasta a fost, timp de 30 de ani, profesor, inspector de învățământ, directorul instituției și adjunct. Profesoară de franceză, Svetlana Baciu acuză presiuni din partea directoarei Natașa Simion, după ce Consiliul de Administrație al Colegiului a decis încetarea contractului de muncă al acesteia. „Doamna Natașa Simion se poartă agresiv, conduce despotic, mi-a spus în față că mă vrea dată afară, controlează totul și nimeni nu poate să-și exprime opiniile. Procedural, am ajuns la 62 de ani și 5 luni, am depus în luna mai cerere să rămân în câmpul muncii ca titular până la 65 de ani, pentru că este dreptul meu. Imediat cum am împlinit vârsta am făcut această solicitare către Consiliul de Administrație al școlii. Conform legii, doamna director trebuia, în timp de 5 zile, să dea o decizie, m-a ținut din mai până în august, mi-a făcut reclamații inclusiv la minister, susține că am acte false și că nu am dreptul să predau în România. Dosarul meu are două bibliorafturi de studii și calificări, cum puteam să stau eu aproape 30 de ani fără acte de studii? În noiembrie anul trecut am dus actele din nou la Inspectoratul Școlar, a fost echipa din minister la școală, am prezentat teancuri de acte și copii ale acestora. Am primit decizia pe mail cu pensionare standard, am fost scoasă forțat la pensie, deși nu am făcut cerere de ieșire la pensie. În plus, ca să ieși la pensie, trebuie să îndeplinești stagiul de cotizare, eu nu am această condiție îndeplinită, de aceea am solicitat rămânerea în sistem până la pensie normală. Am depus la instanță o cerere pentru anularea hotărârii Consiliului de Administrație. Am pe rolul instanței 3 dosare, ordonanță președințială de urgență și în Contencios Administrativ, e o hotărâre nelegală și abuzivă, cu atât mai mult cu cât eu am prezentat actele mele Corpului de Control de la Ministerul Educației, care a venit în acest an la școală. În anul 2022, actele mele au dispărut din arhiva secretariatului”, a declarat Svetlana Baciu.
„Am luat act de decizia Consiliului de Administrație al Colegiului și, pe cale de consecință, am dispus suspendarea din funcție a doamnei adjunct, până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești, ca urmare a contestării de către doamna Baciu a deciziei CA”, a declarat șefa Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Livia Marcu. Directoarea Colegiului Pedagogic, Natașa Simion, nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere în acest caz.