AcasăAdministratieFOTO-VIDEO Verificări pe teren, pe DJ 204E: ritm alert...

FOTO-VIDEO Verificări pe teren, pe DJ 204E: ritm alert al lucrărilor și mobilizare bună din partea constructorului

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat astăzi o vizită de lucru pe șantierul DJ 204E, în zona Ciușlea – Străjescu – Doaga, pentru a verifica stratul inițial de asfalt (binder), turnat pe 2,6 km (Ciușlea – Străjescu). Această etapă este esențială pentru a putea continua lucrările conexe, precum rigole, trotuare și șanțuri. Pe un alt tronson, de 3,8 km (Străjescu – Doaga), aflat la nivel de strat de piatră spartă, vor începe lucrările de turnare a stratului de binder. Constructorul este bine mobilizat, iar după numai două luni de la demararea lucrărilor, gradul de execuție a ajuns deja la aproape 40%. ”Acest progres ne dă speranță și încredere că modernizarea drumului va fi finalizată până în primăvara anului 2026”, a menționat președintele Nicușor Halici.

Proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean DJ 204E dintre localitățile Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24” este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 și are o valoare totală de 130.013.967 lei. Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Modernizarea a 4 tronsoane de drum aferente DJ 204E, în lungime totală de 18 km.
  2. Reabilitare pod din beton armat DJ 204E, peste râul Putna.
  3. Construire pod din beton armat pe DJ 204E cu 3 deschideri peste râul Putna Seacă.
  4. Construire pod din beton armat pe DJ 204E peste Canal Irigații la Doaga.
  5. Montare stații de reîncărcare vehicule electrice pentru transport public, amplasate în Mirceștii Noi şi Doaga.
  6. Refacerea coridoarelor ecologice în scopul asigurării conectivității laterale, prin realizarea unei perdele vegetale. 

„În continuare voi fi săptămânal pe toate șantierele deschise de Consiliul Județean, pentru a verifica stadiul lucrărilor și a identifica eventualele sincope, astfel încât acestea să fie remediate. Vrem să cheltuim banii publici cât mai responsabil și eficient și să avem investiții de calitate, care să asigure o infrastructură modernă atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare”

, a declarat președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu