Deputatul PNL Vrancea Dragoș Ciobotaru atrage atenția asupra unei situații paradoxale, care creează numai probleme: în circulația rutieră, în economie, în confort, în siguranța traficului ș.a. Este vorba de două obiective de investiții în infrastructura rutieră finalizate, dar ținute, încă, închise. Cele două obiective sunt legate de Autostrada Moldovei, unul fiind în Vrancea. Deputatul liberal face referire la drumul de legătură dintre A7 și DN 2D, din nordul municipiului Focșani. Drumul a fost finalizat, trasat cu marcaje, s-au montat parapeți și indicatoare rutiere … dar nu a fost deschis traficului rutier. „În iunie am solicitat informații de la Ministerul Transporturilor. Mi s-a transmis că problema ține de câteva locuințe aflate la marginea drumului, cărora le-a fost interzis accesul direct. Ministerul a promis montarea unor limitatoare de viteză și indicatoare, dar au trecut două luni și nu s-a întâmplat nimic. Poliția Rutieră anunță public că șoferii riscă sancțiuni dacă folosesc acest drum. Este inadmisibil. Cer ministrului Transporturilor să ia urgent o decizie și să permită deschiderea, chiar și cu restricții de viteză.”, susține deputatul vrâncean.
Al doilea obiectiv finalizat, dar închis traficului rutier, este lotul Mizil-Buzău al Autostrăzii Moldovei. „Am mers personal de la Buzău până la autostrada A3 și pot confirma că lucrările sunt gata. Nu ca la Focșani, unde anul trecut s-a făcut o inaugurare electorală cu șantierul neterminat, ci finalizate complet. (…) Nu mai putem accepta birocrația. Drumurile trebuie puse în folosință. Nu vorbim doar de circulația îngreunată din municipiu, ci și de traficul greu și de timpul pierdut zilnic de șoferi.”, transmite deputatul Dragoș Ciobotaru. Acesta a precizat că luni, 15 septembrie, va face o interpelare în Parlament și îi va cere ministrului Transporturilor să facă toate demersurile necesare pentru depășirea barierelor birocratice și deschiderea celor două tronsoane de drum. Mesajul video transmis de deputatul vrâncean referitor la aceste investiții îl puteți vedea AICI.