AcasăStiri InterneSchimbare la șefia Casei Corpului Didactic Vrancea

Schimbare la șefia Casei Corpului Didactic Vrancea

Schimbare la conducerea Casei Corpului Didactic ”Simion Mehedinți” Vrancea, la sfârșit de vară și început de an școlar. Profesoara Daniela Gabriela Marchitan a anunțat că renunță la postul de director al instituției și se va întoarce la catedră. ”Închei și această etapă a carierei mele și mă întorc cu emoție la vocația mea de profesor, acolo unde mi-am început cariera. Vă mulțumesc pentru colaborare, pentru sprijinul și încrederea pe care mi le-ați oferit, pentru faptul că am reușit, împreună, să construim proiecte valoroase. Am învățat enorm alături de dumneavoastră, de colaboratorii din alte județe și am avut bucuria să descopăr, încă o dată, câtă implicare și pregătire există în comunitatea noastră profesională. Mă întorc la catedră cu gândul că drumul nostru rămâne comun și vom lucra, în continuare, pentru binele elevilor și al cadrelor didactice.”, a scris Daniela Marchitan, pe Facebook.
Daniela Marchitan este profesoară de matematică la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” din Focșani. În ultimii 5 ani, ea a ocupat o serie de funcții de conducere în instituțiile publice din sistemul de învățământ: inspector școlar general adjunct și inspector școlar general la ISJ Vrancea, director al Casei Corpului Didactic (CCD) de anul trecut și până în prezent. De asemenea, a fost consilier județean PNL Vrancea. Probabil că până la sfârșitul lunii august se va numi un nou director la CCD, care să preia postul de la 1 septembrie. Printre numele vehiculate a prelua conducerea instituției este și cel al Ioanei Dumitrache, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 17 din Focșani.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu