Într-un stat în care realitatea însăși a devenit un concept flexibil, mașinăria de propagandă a Kremlinului nu se mai mulțumește doar cu dezinformarea publicului extern. Ea produce, cu un cinism aproape artistic, o realitate paralelă pentru propriul consum, o lume în care spionii ruși cu nume de cod „Frank” și „John” trimit de la post telegrame ce par scrise direct de pe un prompter al televiziunii de stat. Revista oficială a Serviciului de Informații Externe (SVR), „Razvedchik” („Spionul”), a devenit cel mai recent și poate cel mai grotesc simptom al acestei patologii: publicarea unor așa-zise „rapoarte secrete” care nu sunt altceva decât ficțiuni grosolane, menite să valideze narativele Kremlinului. Publicația, lansată chiar de directorul SVR, Serghei Narîșkin, pentru a oferi „ghiduri de încredere” într-un ocean de dezinformare, a ajuns să producă exact opusul.
Un fost ofițer SVR, citat de jurnaliști, demontează piesa cu piesă acest teatru absurd. În primul rând, rapoartele reale nu se semnează cu nume de cod străine precum „John” sau „Stone”, ci cu aliasuri rusești, pentru a evita confuzia. În al doilea rând, limbajul este complet nefamiliar: un raport de informații conține fapte, cifre și evaluări concise, nu clișee propagandistice precum „anglo-saxoni” sau „joc murdar”. „Ceea ce vedem aici se citește mai degrabă ca un editorial din ziarul Pravda din epoca sovietică”, concluzionează ofițerul.
Articolul integral poate fi citit pe PRESShub.