Astăzi sunt avertizări de caniculă și disconfort termic în Muntenia, Oltenia, Banat și Crișana. Mâine, avertizările vor viza și alte județe, inclusiv Vrancea, care se va afla sub incidența codului galben. Meteorologii spun că valul de căldură se va manifesta în nordul Olteniei, al Munteniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade Celsius, iar cele minime, în general, între 18 și 20 de grade.
Mai mult, meteorologii au anunțat și un cod roșu, mâine, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București. Sunt prognozate temperaturi diurne de peste 40 de grade. Până spre sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării. (sursa: ANM)