AcasăStiri InterneSindicatele membre BNS au stabilit acțiunile de protest din perioada următoare

Sindicatele membre BNS au stabilit acțiunile de protest din perioada următoare

Biroul Național Confederal (BNC) al Blocului Național Sindical s-a reunit astăzi, 8 iulie 2025, în ședință, în format hybrid și a decis un plan de acțiune pentru perioada imediat următoare având în vedere angajarea răspunderii Guvernului României în Parlamentul României pe primul pachet de măsuri de austeritate, precum și anunțul Cabinetului Bolojan potrivit căruia vor mai urma alte două pachete de reformă. Planul de acțiune aprobat de BNC cuprinde un calendar clar al protestelor care vor fi organizate de sindicatele și federațiile afiliate BNS, precum și o campanie video care va fi organizată pe toate canalele BNS din social media pentru a explica opiniei publice care sunt efectele economice asupra salariaților din sectorul public și privat ca urmare a adoptării pachetului de măsuri de austeritate. Concret, a fost aprobat calendarul protestelor din perioada următoare. S-a decis ca:

  • în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10-12, să fie organizat un protest în fața instituțiilor publice în care BNS are membri de sindicat;
  • joi, 10 iulie 2025, începând cu ora 10.00, va fi organizat un protest în fața Ministerului Finanțelor la care vor lua parte membri de sindicat din Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, afiliați la Federatia Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”. La acest eveniment sunt invitați să se alăture lideri și membri de sindicat din celelalte domenii din București. Totodată, în aceeași zi de 10 iulie, și în același interval orar, 10-12, sunt invitați să participe la o acțiune de protest/ solidaritate toți lucrătorii BNS din sectorul bugetar;
  • vineri, 11 iulie, în intervalul orar 11-13, va fi organizat un alt protest în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Vor participa membri ai Sindicatului Național ,,Mureșul” din Apele Române.

De asemenea, BNS urmează să lanseze în perioada imediat următoare campania ,,Cutia Neagră a Austerității”. Prin intermediul acestei campanii, BNS va publica pe canalale sale din social media (Facebook, Instagram, Tik Tok, You Tube și Linkedin) mesaje scurte video filmate de către membri de sindicat în care aceștia vor arăta clar cum sunt afectați de reformele Guvernului Bolojan. Reamintim că, în data de 6 iulie 2025, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare și întărirea responsabilității fiscale. (Blocul Național Sindical)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu