AcasăActualitateSăptămâna se încheie cu un nou val de căldură

Săptămâna se încheie cu un nou val de căldură

Astăzi este o zi mai suportabilă din punct de vedere termic, în mare parte din țară, inclusiv în Vrancea. Avertizările de caniculă s-au restrâns în câteva zone: în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, în sudul Banatului și în Dobrogea continentală. Pentru ziua de duminică, meteorologii au emis avertizări de caniculă în aproape toată țara. Mai mult, vom avea și primul cod roșu de caniculă, în județele Mehedinți, Dolj și Olt, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 39-41 de grade Celsius. În Banat, Muntenia, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei continentale va fi cod portocaliu.

În schimb, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei (inclusiv Vrancea) și Transilvaniei și nordul Dobrogei continentale va fi cod galben de caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade Celsius. Meteorologii precizează că luni, 7 iulie, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării, iar în sud va continua să se intensifice. (sursa: ANM)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu