AcasăActualitatePeste 200 de percheziții într- un dosar cu acte de identitate false...

Peste 200 de percheziții într- un dosar cu acte de identitate false pentru mii de străini

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ)  și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 1 iulie 2025,  un număr de 206 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuintele unor persoane fizice. Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.  Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici dintr-un serviciu de evidența populației și o primărie, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina si Republica Moldova. Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

Datele menționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea reală a beneficiarilor, în condițiile în care marea lor majoritate au depus certificate de cetătenie română anterior falsificate, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor. În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetățeniei române și care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliul la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv si chiar fară acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor. Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populatiei și-au stabilitt domiciliul în mod fictiv un număr de 7000 de persoane născute în Fed. Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale URSS.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu IGPF, gruparea de Jandarmerie mobilă Bacău și Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ. Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii  probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (Ministerul Public, foto: arhivă)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!