AcasăSocietateZi de mare sărbătoare: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Zi de mare sărbătoare: Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an pe 29 iunie. Sfinții Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie, a anului 67 d. Hr. Însă, cei doi apostoli au primit moarte martirică în mod diferit: Pavel, pentru că era cetățean roman, a fost omorât prin decapitare, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos. În iconografie, Petru este pictat bătrân și cu barbă rotundă, iar Pavel pleșuv, cu barbă cenușie.

Sfântul Apostol Petru

Sfântul Apostol Petru,numit la naștere Simon, era din orașul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astăzi localitatea El Aradsch în Siria) și era fratele Sfântului Apostol Andrei. Din Sfânta Scriptură aflăm că, în momentul în care Petru și-a început activitatea, era căsătorit. Nu avem informații despre soția sa, deși din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce că aceasta îl însoțea în călătoriile sale misionare.

Cand devine Petru apostol al lui Hristos?

Sfântul Petru află că Iisus este Mesia de la fratele său, Andrei. Mântuitorul îi va schimba numele din Simon în Chefa („piatră” în aramaică), de unde numele de Petru în greacă și latină. Evanghelistul Luca ne descoperă că Petru devine ucenicul lui Hristos după ce a avut parte de o pescuire minunată (deși se ostenise toată noaptea și nu pescuise nimic, la îndemnul Mântuitorului aruncă mrejele în apă și umple corabia cu pești). Acesta este momentul în care Petru renunță la tot ce avea și îl urmează pe Hristos, devenind „pescar de oameni”. Petru mărturisește dumnezeirea lui Hristos în Cezareea lui Filip: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”, atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenici cine crede că este El. Cu toate că este lăudat de Hristos pentru acest răspuns: „Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-a descoperit ție aceasta, ci Tatăl meu cel din ceruri. Și eu îți spun ție, că tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi biserica mea și porțile iadului nu o vor birui pe dânsa. Și-ți voi da ție cheile împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 13-19), se leapădă de El de trei ori în timpul Patimilor. Primește iertarea pentru această lepădare, după Învierea Mântuitorului din morți, când îl întreabă dacă Îl iubește. Datorită pocăinței sale, se învrednicește de atâta putere dumnezeiască, încât bolnavii se vindecau și atunci când se așezau în umbra lui.

Apostolul Petru a fost prezent la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față a Domnului pe muntele Tabor, în Grădina Ghetsimani, a scos sabia să-L apere pe Iisus, a făcut parte din primii ucenici care au venit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile mironosițe au vestit învierea Sa; a predicat în ziua  Cincizecimii, iar în urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane și a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia și Roma. S-a săvârșit la Roma, prin moarte martirică, alaăuri de Sfântul Pavel, în timpul persecuției lui Nero. După propria lui dorință, a fost răstignit cu capul în jos și a fost înmormântat pe dealul Vatican. De la Sfântul Apostol Petru avem opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor și două epistole care îi poartă numele. Prima epistolă a fost scrisă din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma, în anul 67.

Sfântul Apostol Pavel

Sfântul Apostol Pavel s-a născut într-o familie de evrei, în jurul anului 7, în Tarsul Ciliciei. La naștere a primit numele de Saul. Sfântul Pavel și-a desăvârșit educația sub îndrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea că Pavel nu L-a întâlnit pe Mântuitorul în timpul activității Sale pământești. A fost martor ocular al martirizării Sfântului Ștefan, păzind hainele celor care îl loveau cu pietre.

Cand devine Pavel apostol al lui Hristos?

Pavel devine unul din cei mai aprigi apărători ai legii mozaice. S-a alăturat cu multă râvnă celor care începuseră să-i persecute pe creștini. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecați, Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenția că cei persecutati nu sunt doar creștinii, ci El însuși. Pavel lovea în creștini, dar suferea Hristos. Lovea în trup și striga capul acestuia – Hristos. Așa se face că Pavel ajunge să vorbească despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup al cărui cap este El. În urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa – din persecutor devine mărturisitor al creștinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare, între anii 45-58. Sfântul Apostol Pavel este prins de iudei în Ierusalim, în anul 58. Este ținut în temniță timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Pentru că avea cetățenie romană, este dus la Roma spre a fi judecat de împărat. La Roma a petrecut doi ani într-o casă închiriată, păzit de un ostaș roman. Este eliberat în anul 63. A fost martirizat în anul 67, în timpul împăratului Nero prin decapitare, în același timp cu Petru.

În 1993 și 1997 s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română și Ministerul Justiției privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitorii penitenciarelor din România. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, ziua de 29 iunie este proclamată zi a personalului din sistemul administrației penitenciare. (sursa: crestinortodox.ro)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!