Un urs își face de cap și cutreieră drumurile din comuna Gura Caliței. În această seară, localnicii din satul Poenile au văzut un urs care se plimba nestingherit pe drum. Autoritățile locale și reprezentanții MAI s-au deplasat la locul indicat și au încercat să alunge ursul din sat. Animalul a fugit, dar nu în pădure, ci tot prin sat. După câteva ore de urmărire, oamenii nu au reușit să alunge ursul din localitate. ”Suntem epuizați, nu mai știm ce să facem. Am sunat și la 112, colaborăm cu jandarmii, facem zgomote, dar fără folos. Ursul ne aleargă, practic, pe noi, prin tot satul. Nu este prima dată când urșii vin în satele din comuna noastră. În ultimele luni nu am mai avut liniște. Animale mai mici sau mai mari, ursoaică cu pui, am avut parte de toate la noi în comună. Au produs și pagube în gospodării, iar oamenii sunt speriați. Trebuie să se adopte o legislație fermă în privința acestor animale sălbatice, până nu se mai întâmplă vreo tragedie.”, ne-a declarat Gică Grosu, primarul comunei Gura Caliței.
VIDEO Un urs a pus pe jar oamenii din Gura Caliței
RELATED ARTICLES
Recent Comments
Candidatul ALDE pentru Primăria Focșani a lansat o platformă online pentru sesizările cetățenilor
pe

VIDEO Pănceanul Ovidiu Burdușa, PNL, susținut de jurnaliștii Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu
pe