AcasăStiri InterneAtenționare: Site fals care imită identitatea ANAF!

Atenționare: Site fals care imită identitatea ANAF!

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea
ilegală de date personale ale utilizatorilor. Site-ul identificat, https://anaf-ro.web.app/public/index.html, care folosește denumiri și elemente grafice asemănătoare cu cele de pe portalul oficial al ANAF, nu aparține instituției și reprezintă o tentativă de înșelăciune informatică.

ANAF precizează că pagina oficială este accesibilă exclusiv la adresa: www.anaf.ro. Orice
altă variantă de adresă, în special cele care conțin terminații atipice (.net, .info, .com.ro etc.) sau solicită completarea de formulare neobișnuite reprezintă potențiale capcane. Vă rugăm să NU furnizați date cu caracter personal, bancar sau fiscal în formulare apărute pe
astfel de site-uri. În cazul în care ați accesat accidental o astfel de platformă sau ați oferit
informații sensibile, vă recomandăm să contactați de urgență autoritățile competente și, dacă este cazul, instituția bancară. ANAF colaborează cu autoritățile din domeniul securității cibernetice pentru blocarea site-urilor malițioase și identificarea persoanelor responsabile. (sursa: ANAF)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu