AcasăActualitateA debutat „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

A debutat „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”

În perioada 26-30 mai se va derula, la nivel naţional, evenimentul  în cadrul căruia vor fi abordate următoarele paliere de interes instituţional:
* siguranța copiilor;
* ⁠prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor la viața sexuală,
* ⁠siguranța în mediul on-line;
* ⁠prevenirea consumului de droguri.

Această săptămână-eveniment vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

În judeţul Vrancea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi-au planificat diverse activităţi, structurate pe domeniile prioritare de prevenire menționate.

Astfel, astăzi, 26 mai, activitățile s-au desfășurat în mai multe unități de învățământ de pe raza județului.

În dialogul cu elevii au fost abordate teme precum prevenirea violenței în mediul școlar, a faptelor de bullying, dar și prevenirea consumului de susbstanțe interzise.

Prezentările interactive, adaptate vârstei elevilor, au urmărit să dezvolte capacitatea acestora de a identifica și înțelege consecințele negative ale anumitor comportamente, precum și de a recunoaște importanța uni stil de viață echilibrat și a unui climat școlar sigur. (Sursa: IPJ Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu