În județul Vrancea, pe timpul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte. Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile MAI nu au fost sesizate cu privire la posibile incidente electorale.
În ceea ce privește misiunile de astăzi, așa cum în primul tur al alegerilor prezidențiale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de ordine publică, la nivelul județului Vrancea, structurile Ministerului Afacerilor Interne au luat măsurile necesare pentru ca și cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în condiții de siguranță și legalitate.
Aproximativ 700 de angajați ai MAI vor asigura climatul normal de siguranță la nivelul întregului județ, protecția celor 364 de secții de vot și verificarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale. Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Comandamentul Operațional Județean Vrancea.
Obligația de a lua măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții revine președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, care au atribuții și în afara secției de vot, în jurul secțiilor, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri. Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Pentru exercitarea votului, documentul de identitate trebuie să fie valabil. Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea va avea program de lucru cu publicul și astăzi până la ora 21 pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au documente valabile. Pe parcursul acestei zile vom reveni în mod constant cu informații de interes public, despre modul de îndeplinire de către structurile MAI a atribuțiilor legale în context electoral. ( Centrul de Comunicare Județean Vrancea)