Românii din străinătate își pot exercita dreptul de vot începând de astăzi, ora 7:00, ora locală. Practic, românii care locuiesc în Noua Zeelandă au început primii să voteze încă de joi seară, din cauza diferenței de fus orar. La această oră, votează și românii din Australia și Asia. Pentru românii din diaspora, s-au tipărit și distribuit 3.600.000 de buletine de vot care vor fi utilizate la turul al doilea al alegerilor pentru Președintele României, același număr de buletine de vot ca la primul tur de scrutin, și 6.389 de buletine de vot care sunt utilizate în străinătate de către alegătorii care votează prin corespondență. Votarea în străinătate la alegerile prezidențiale se desfășoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a trei zile, respectiv 16, 17 și 18 mai 2025, în cazul celui de-al doilea tur de scrutin.
La primul tur al alegerilor prezidenţiale, în străinătate au votat 973.129 de români, dintre aceştia 4106 votând prin corespondenţă.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, votarea în străinătate începe în zilele de vineri și sâmbătă, la ora locală 07:00, și se încheie, la ora locală 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 pentru cetățenii care, la ora locală 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot). În ziua de duminică, votarea în afara țării va începe la ora locală 07:00 și se va încheia la ora locală 21:00, fără a depăși ora 21:00 a României (cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare). Cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar. Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic şi pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. (sursa: AEP)