Doliu în lumea artistică. S-a stins din viață actrița Cristina Deleanu, o prezentă distinsă și rafinată pe scenele și ecranele românești. Printre filmele cunoscute în care a jucat Cristina Deleanu se numără: „Destine romantice'” (1981), „Acţiunea Zuzuc” (1983), „Ca-n filme” (1983), „Un petic de cer” (1983), „Eroii n-au vârstă/Fata din Strada Florilor” (1984, serial TV), „Anotimpul iubirii” (1985), „Liceenii” (1986), „Extemporal la dirigenţie” (1987), „Moartea unui artist” (1989), „Vrei să fii mama mea?” (2006), „Aniela” (2009). ”Dincolo de actrița talentată, Cristina a fost un om de o rară delicatețe sufletească, de o cultură desăvârșită, și, mai mult decăt atât, un “om al cetății”, frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul sau. Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această țară. Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna. Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea și respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărțit: jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer…”, a transmis Marina Almășan, realizatoare de televiziune. Cristina Deleanu avea 84 de ani și era căsătorită cu actorul Eugen Cristea.
- Advertisment -