87 de grupuri civice și organizații neguvernamentale
, membre sau neafiliate Coaliției „ONG-uri pentru Cetățean” au transmis un mesaj public, în semn de solidaritate cu Asociațiile Funky Citizens și Declic, care, într-o declarație publică a lui George Simion, au fost ținta unui discurs care propagă ura în societate.
În ultimele luni, am avut de-a face cu o amplificare fără precedent a atacurilor îndreptate către valorile societății deschise și către organizațiile, activiștii, jurnaliștii care apără aceste valori. Miercuri, 7 mai, într-o emisiune a postului Realitatea Plus, colegii noștri de la Funky Citizens și de la Declic au fost numiți explicit de candidatul la funcția de Președinte, George Simion, ca fiind parte dintr-o “agentură care nu mai poate de grija noastră” și care “va trebui să dea socoteală”. Ne exprimăm solidaritatea cu organizațiile numite și nenumite de dl. Simion. Suntem, împreună, parte din aceeași comunitate care crede în stat de drept, democrație, pluralism, diversitate și solidaritate socială. Nu suntem o „agentură”, uniți de interese ascunse, ci suntem o țară, uniți de valori comune. Și noi suntem România. Facem un apel către cetățeni să își formeze propria opinie pe baza informațiilor concrete despre activitatea și rezultatele atât a organizațiilor neguvernamentale, cât și a jurnaliștilor, și să nu se lase influențați de campanii de dezinformare sau ură.
Amintim că “societatea deschisă“, pe care o demonizează unii politicieni, influenceri sau persoane din media, este o societate în care libertățile și drepturile fundamentale ale cetățenilor sunt respectate și garantate. Într-o astfel de societate, oamenii pot să-și exprime liber opiniile, să participe activ în viața politică și socială, să se asocieze, să se exprime și să protesteze fără teama de represalii. Societățile deschise promovează diversitatea și solidaritatea socială, susțin transparența în guvernare, respectă statul de drept și garantează independența justiției, asta le diferențiază de regimurile totalitare care pretindeau că dețin adevărul unic și negau dreptul la o opinie. Atacuri repetate și concertate din ultimele luni, care merg de la jigniri și dezinformare până la ameninţări cu moartea, atacuri asupra sediilor unor organizaţii sau agresiuni fizice, sunt cele care pun în pericol tocmai aceste valori. Aceste atacuri nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-un val de presiuni îndreptate împotriva celor care apără valorile democratice, pluralismul și diversitatea. Suntem cu toții parte din aceeași comunitate și rămânem uniți să apărăm împreună valorile care ne definesc. (comunicat de presă / sursa: CJI)