AcasăActualitateFOTO Peste 100 de polițiști și jandarmi au descins...

FOTO Peste 100 de polițiști și jandarmi au descins în Slobozia Bradului și Tâmboești

La această oră, peste 100 de polițiștii vrânceni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, desfășoară o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza localităților Slobozia Bradului și Tâmboești. Acțiunea vizează prevenirea și combaterea faptelor ilicite, respectarea regulilor de circulație, respectarea reglementărilor privind comerțul, cât și identificarea persoanelor căutate în temeiul legii sau față de care au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive va fi avută în vedere cu prioritate de către polițiști. La acțiune sunt angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistic, luptători de la acțiuni speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. (IPJ Vrancea)

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu