Componența Consiliului Județean Vrancea s-a întregit. După obținerea postului de deputat, în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024, președintele PNL Vrancea, Dragoș Ciobotaru, a renunțat la mandatul de consilier județean. În consecință, primul supleant de pe lista de candidați PNL Vrancea la alegerile locale din 9 iunie 2024, Florin Nedelcu, a fost validat consilier județean. Florin Nedelcu a depus, astăzi, jurământul în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea. Florin Nedelcu este inspector șef teritorial la ISCTR și mai are la activ două mandate de consilier județean.
