AcasăSocietateFOTO: ”Ziua Porților Deschise” la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor

FOTO: ”Ziua Porților Deschise” la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor

Astăzi, 15 martie 2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vrancea a organizat ”Ziua Porților Deschise”, marcând acest moment prin invitarea la sediul instituției a elevilor (clasa a XI-a din cadrul Colegiului Național Unirea) și a studenților din cadrul Facultății de Psihologie si Științele Educației Focșani – Universitatea București.

Atât elevii cât și studenții au interacționat cu reprezentanții comisariatului și le-au fost prezentate spețe din activitatea de control, fiind dezbătute aspecte legate de modul de comercializare a produselor și serviciilor atât direct din magazine cât și online, ținând cont că majoritatea tinerilor fac achiziții direct de pe site-uri online, din România sau din alte țări.

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor, a fost inspirată de preşedintele american John F. Kennedy, care, la data de 15 martie 1962, rostea către Congresul American un mesaj în care susţinea, pentru prima dată, existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor:

  • dreptul la securitate,
  • dreptul la informare,
  • dreptul de a fi ascultat,
  • dreptul de a alege produse şi servicii.

Ziua de 15 martie 1962 reprezintă, astfel, momentul istoric al naşterii mişcării mondiale a consumatorilor.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost proclamată şi prin Rezoluţia nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, intitulată „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Potrivit rezoluţiei ONU, consumatorul trebuie protejat de pericolul de a achiziţiona produse ce îi pot afecta viaţa, sănătatea, siguranţa.

În România sunt recunoscute prin lege (OG 21/1192 privind protecţia consumatorilor) următoarele drepturi de bază ale consumatorilor: dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime, economice sau de altă natură; dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia de achiziționare sau nu să corespundă cât mai bine nevoilor lor, de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori; dreptul de a fi despăgubiți atunci când au achiziţionat produse sau servicii neconforme sau care nu corespund scopurilor lor;  dreptul de asociere și de reprezentare. (Sursa: CJPC Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!