AcasăSportULTIMA ORĂ Volei junioare: fetele Focșaniului s-au calificat la...

ULTIMA ORĂ Volei junioare: fetele Focșaniului s-au calificat la turneul final național

Un nou meci echilibrat și tensionat, astăzi după-amiază, la Sala Sporturilor ”Alin Moldoveanu” din Focșani. S-a încheiat, însă, cu bine pentru tinerele voleibaliste de la CSS Academika Focșani. Ultimul meci de astăzi, din turneul semifinal, cu CSS Târgoviște, a fost, practic, o finală pentru ocuparea locului secund în grupă și calificarea la turneul final național. Voleibalistele ambelor echipe și-au dorit victoria și au luptat până la epuizare. S-au jucat 4 seturi, dintre care doar unul s-a încheiat la o diferență mare de puncte (în favoarea focșănencelor). Până la urmă, cu emoții, concentrare, precum și cu susținerea frenetică din partea fanilor, voleibalistele gazdă au câștigat partida și s-au calificat, implicit, la turneul final: CSS Academika Focșani – CSS Târgoviște 3-1 (25-21, 23-25, 25-16, 25-23).

În celălalt meci al zilei, favorita turneului de la Focșani, CSM București, s-a impus cu scorul de 3-1 (25-20, 25-18, 20-25, 25-14) în fața echipei CSS Sighetu Marmației. Astfel, la turneul final național s-au calificat, din grupa semifinală de la Focșani, echipele CSM București (3 victorii din 3 meciuri) și CSS Academika Focșani (2 victorii din 3 meciuri).

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu