marți, aprilie 30, 2024
AcasăFocsaniPSD rămâne fără un consilier în Consiliul Local Focșani

PSD rămâne fără un consilier în Consiliul Local Focșani

Primul punct pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Focșani din data de 31 ianuarie este ”proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al doamnei Nedelcu Cristina Mirela”. Cristina Nedelcu a renunțat la mandatul de consilier local după ce a fost numită subsecretar de stat la Ministerul Culturii. Cristina Nedelcu este soția fostului consilier județean PSD Gabriel Nedelcu și a fost aleasă în CL Focșani pe lista PSD. Prin urmare, locul său în legislativul local va fi ocupat de un supleant de pe lista de candidați PSD Focșani de la alegerile locale din 2020. Primele persoane sub „linie” pe lista PSD sunt Luminița Balaban (ex-consilier local, director al Colegiului Tehnic ”Traian Vuia”), Lauriana Ailincuței (ex-consilier local, fost inspector școlar general), Vladimir Dușinschi (apropiat al primarului Cristi Misăilă, director executiv al SC Administrația Piețelor SA). PSD nu a stabilit, deocamdată, cine va intra în Consiliul Local Focșani, în locul Cristinei Nedelcu. Cel mai probabil, va fi o persoană agreată de primarul Misăilă. În urma alegerilor locale din 2020, PSD a obținut 9 mandate de consilier local în Focșani (din totalul de 21).

Cristina Nedelcu a fost și director al Școlii Postliceale Sanitare ”Hippocrate” din Focșani, funcție din care s-a suspendat pe durata ocupării postului de subsecretar de stat. Ea va reveni în fruntea unității școlare din Focșani după ce va pleca de la Ministerul Culturii.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu