marți, aprilie 30, 2024
AcasăFocsaniDoliu în comunitatea romilor din Focșani

Doliu în comunitatea romilor din Focșani

Comunitatea romilor din municipiul Focșani este în doliu. A murit, după o grea suferință, Toma ”Rică” Gherman, bulibașa romilor din Focșani, care locuia în Cartierul Obor. Bulibașa Rică Gherman avea 68 de ani. ”Partida Romilor Pro-Europa Sucursala Județeană Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei, celui ce a fost liderul (bulibașa) romilor tradiționali din Focșani, vicepreședinte al Partidei Romilor Pro-Europa Sucursala Județeană Vrancea. A fost un om și un bulibașă care a ținut la comunitatea pe care a reprezentat-o și s-a implicat activ în viața comunității tradiționale. Dumnezeu să te odihnească în pace! A fost cu adevărat un lider al Partidei Romilor din Vrancea încă din anul 2016, care s-a implicat activ în viața comunității de romi tradiționali (pletoși) până astăzi, când inima a cedat în fața bolii. Ne pare rău pentru această întâmplare nefericită. A fost un om care a ținut sub control situația romilor pletoși, chiar și pe timpul pandemiei. Drum lin către ceruri, prietene, tată, coleg și mentor!”, a transmis președintele Partidei Romilor Pro-Europa Vrancea, Constantin Toader.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu