AcasăSocietateDoar două treimi dintre absolvenți s-au înscris la bacalaureat

Doar două treimi dintre absolvenți s-au înscris la bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat. Este un procent mai mic decât în alţi ani. De aceea, specialiştii sunt îngrijorați cu privire la riscul de abandon şcolar, problemele generate de pandemie suprapunându-se peste cele cronice ale educaţiei din România şi au amplificat discrepanţa dintre rural şi urban. ”Amplificarea acestor diferenţe a generat, pe de o parte, renunţarea la şcoală. Vedem, din păcate, şi în numărul celor înscrişi pentru examenul de bacalaureat, care sunt doar 114.000 din promoţia curentă, formată din 173.000 de elevi de clasa a XII-a şi a XIII-a. 66% înscrişi la examenul de bacalaureat din promoţia curentă – 152.000 clasa a XII-a şi 21.000 elevi de clasa a XIII-a. Este un procent mai mic decât în anii anterior, procentul celor înscrişi la bacalaureat”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, la Digi24. ”Asta a creat îngrjorări cu privire la creşterea riscului de abandon şcolar. Pe de altă parte, din păcate, vedem doar săptămâna aceasta numeroase cazuri de bullying – un element îngrijorător (…) este tot o consecinţă a pierderilor care au fost înregistrate nu numai în plan educaţional, dar şi în planul tulburărilor sociale, comportamentale”, a completat ministrul Educației.

Calendarul sesiunii de bacalaureat iunie – iulie 2021 este următorul:

  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale.
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu