Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în calitate de promotor al proiectului, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și Centrul de Politici și Servicii de Sănătate (CPSS) organizează în data de 26.05.2021, începând cu ora 10.00, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Bacău, Conferința de lansare a Proiectului ”ASIGUR Bacău și Vrancea (Aria-de-Servicii-Integrate-Guvernate-local-cu-Respect Bacău și Vrancea)”. Evenimentul se va desfășura în prezența domnilor Valentin Ivancea, președinte al Consiliului Județean Bacău și Cătălin Dumitru Toma, președinte al Consiliului Județean Vrancea, a reprezentanților partenerilor, domnul Popa Ciprian, directorul general al D.G.A.S.P.C. Bacău, doamna Daniela Nicolaș, directorul general al D.G.A.S.P.C. Vrancea și domnul Daniel Ciurea, Director Programe CPSS, respectiv ai comunităților implicate în proiect. Conferința de lansare a proiectului se va desfășura în regim hibrid, participarea on-line fiind asigurată prin intermediul platformei google meet, în sală aflându-se un număr de maxim 25 de invitați, pentru respectarea normelor de distanțare socială aflate în vigoare la momentul desfășurării evenimentului.
Proiectul ”ASIGUR Bacău și Vrancea (Aria-de-Servicii-Integrate-Guvernate–local-cu-Respect Bacău și Vrancea)” beneficiază de un grant în valoare de 2,439.510.45 euro (11.673,057.52 lei) oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Granturile Norvegiene prin Programului ”Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, apelul ”Dezvoltare locală”, rata grantului fiind de 100%. Obiectivul general al proiectului este de a crește accesul grupurilor dezavantajate din 50 de localități din județele Bacău și Vrancea la servicii sociale (asistență socială, sănătate, educație).
Așadar, proiectul își propune să furnizeze servicii sociale integrate pentru 1250 de persoane din 50 de localități (49 de localități din mediul rural, 1 localitate din mediul urban – toate cu mai puțin de 20.000 locuitori) din județele Bacău și Vrancea. Pe parcursul desfășurării proiectului, 1250 de persoane vor beneficia de servicii sociale și servicii medicale, din care 200 vor beneficia și de servicii de educație parentală. Grupurile vulnerabile vizate de prezentul proiect sunt persoanele cu dizabilități, inclusiv copiii (889 persoane), membrii familiilor vulnerabile (361 persoane). Acestora li se adaugă profesioniștii implicați în lucrul cu grupuri vulnerabile în cele 50 de localități (min. 100 persoane).
În cadrul proiectului vor fi dezvoltate 11 centre comunitare în cadrul cărora vor fi furnizate servicii integrate grupului țintă, vor fi dezvoltate 50 de planuri de acțiune particularizate pe nevoile fiecăreia din cele 50 de comunități, se va asigura formarea a 50 de profesioniști care lucrează cu grupurile vulnerabile și vor fi organizate întâlniri și ateliere de lucru trans-județene pentru cel puțin 100 de profesioniști. Mai mult decât atât, va continua bunele practici dezvoltate în județul Bacău, respectiv aplicația AURORA a UNICEF, extinzând intervenția la noi comunități și dezvoltând un instrument digital scalabil compatibil cu AURORA, cu funcționalități complementare acestuia. DGASPC Bacău este Promotor de proiect, responsabilă de coordonarea proiectului și a intervenției în județul Bacău, DGASPC Vrancea va fi responsabilă de coordonarea intervenției în județul Vrancea, iar CPSS va asigura serviciile de educație parentală și medicale – mobile și telemedicină, dezvoltarea instrumentului informatic de gestionare a accesului la servicii a persoanelor vulnerabile, precum și organizarea și livrarea programului de formare pentru profesioniști. (sursa: DGASPC Vrancea)